Avocaţi: Nicuşor Constantinescu va rămâne oricum în arest, mai are un mandat şi la Constanţa

Avocaţii lui Nicuşor Constantinescu au explicat, joi, că clientul lor va rămâne în custodia autorităţilor chiar şi în eventualitatea în care s-ar anula mandatul de arestare în lipsă emis de Tribunalul Bucureşti, deoarece există un al doilea mandat emis de Tribunalul Constanţa.

201 afișări
Imaginea articolului Avocaţi: Nicuşor Constantinescu va rămâne oricum în arest, mai are un mandat şi la Constanţa

Nicuşor Constantinescu (Imagine: Alexandru Raita/ Mediafax Foto)

Concret, au explicat avocaţii, chiar dacă Tribunalul Bucureşti ar admite solicitările lor şi ar revoca sau ar înlocui măsura arestării cu o altă măsură mai uşoară, Nicușor Constantinescu va rămâne în stare de arest în baza celui de-al doilea mandat de aretare preventivă în lipsă emis pe numele său, de Tribunalul Constanţa, unde va fi dus cât mai repede.

Avocaţii au lăsat de înţeles că este foarte posibil ca Nicuşor Constantinescu să fie transferat în arestul Poliţiei Constanţa chiar în cursul serii, astfel încât, până vineri la ora 12.00, să poată fi prezentat unui judecători constănţean pentru confirmarea celui de-al doilea mandat.

Joi, la Tribunalul Bucureşti, avocaţii lui Nicuşor Constantinescu au arătat că multitudinea de acte medicale aduse din SUA, Turcia şi Germania dovedesc cu certitudine că clientul lor are cancer, că plecarea sa a fost motivată efectiv de o gravare a condiţiei medicale şi că, la primele semne de ameliorare, a revenit singur în ţară.

Astfel, au conchis avocaţii, Nicuşor Constantinescu a dat dovadă de bună credinţă, nu poate reprezenta în mod obiectiv un pericol concret pentru ordinea publică şi nu ar putea fi încarcerat în starea în care se află.

Avocaţii au cerut revocarea mandatului de arestare preventivă în lipsă emis de Tribunalul Bucureşti sau înlocuirea lui cu o măsură privativă uşoară precum controlul judiciar.

În ultimul cuvânt, Nicuşor Constantinescu a spus că DNA ar dori "lichidarea" sa fizică. "Am plecat din România anunţat, în speranţa de a-mi prelungi durata de viaţă. La cum pun ei problema, chiar şi acum, nu pot decât să cred că vor lichidarea mea fizică", a declarat Contantinescu.

Instanţa a rămas în pronunţare în acest caz şi urmează să dea un verdict la ora 18.00.

Dacă Tribunalul Bucureşti va confirma mandatul de arestare, Nicuşor Constantinescu va fi încarcerat în Arestul Poliţiei Capitalei. Ulterior, în funcţie de ce va spune medicul, acesta va rămâne în Arestul Poliţiei Capitalei sau va fi dus într-un spital penitenciar, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a revenit în ţară cu o cursă de la Istanbul, în jurul orei 11.40, fiind preluat imediat de poliţişti. Nicuşor Constantinescu a fost reţinut, marţi, de autorităţile din Turcia, după ce Ministerul Justiţiei a transmis documentelor necesare pentru aducerea lui în ţară, pentru a fi arestat preventiv în dosarele în care este judecat.

Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea, pentru că a atribuit nelegal terenuri. Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de calibrul nouă milimetri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici