Avocaţii lui Vîntu spun că acesta este internat la "Floreasca" pentru o injecţie

Judecătorul Camelia Bogdan de la Tribunalul Bucureşti a hotărât să sune la Spitalul de Urgenţă "Foreasca" din Capitală pentru a verifica veridicitatea unor susţineri ale avocaţilor lui Sorin Ovidiu Vântu care au spus, la termenul de luni, că acesta ar fi fost oprit în spital pentru o injecţie.

23 afişări
Imaginea articolului Avocaţii lui Vîntu spun că acesta este internat la "Floreasca" pentru o injecţie

Avocaţii lui Vîntu spun că acesta este internat la "Floreasca" pentru o injecţie (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Unul dintre avocaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu a justificat absenţa de la proces a clientului său prin faptul că acesta s-a prezentat la Spitalul de Urgenţă "Floreasca" unde i s-a făcut o injecţie şi unde a fost oprit pentru alte investigaţii.

Judecătorul Camelia Bogdan a susţinut însă că, în condiţiile în care Vîntu este obligat să se prezinte la fiecare termen al procesului, motivul lipsei sale trebuie susţinut cu acte justificative emise de Spitalul "Floreasca".

Avocaţii au intenţionat să prezinte un document medical, dar magistratul a susţinut că nu poate fi luat în calcul din cauza datei la care a fost emis şi că vrea să telefoneze la Spitalul "Floreasca" pentru a verifica informaţia privind internarea lui Vîntu.

Judecătorul a admis, luni, cererea avocaţilor din dosar privind copierea CD-urilor cu înregistrări telefonice şi ambientale, astfel că fiecare dintre inculpaţi va primi câte trei copii după acestea. Copierea acestor CD_uri se va face de către informaticianul instanţei, în prezenţa procurorului.

Discuţiile în dosar vor fi reluate după finalizarea copierii şi după verificarea informaţiilor privind internarea omului de afaceri la Spitalul "Floreasca".

Opriţa: Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat luni după-amiază în Spitalul Floreasca, la Cardiologie

Sorin Ovidiu Vîntu a venit la Spitalul Floreasca la ora 13.30, pentru investigaţii şi a fost internat la Secţia Cardiologie în jurul orei 15.40, după ce a primit rezultatele analizelor, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa.

"Sorin Ovidiu Vîntu a venit la spital în jurul orei 13.30. A spus că nu ar vrea să rămână internat decât dacă analizele indică necesitatea acestui gest. În urmă cu câteva minute, după ce au sosit toate rezultatele, a acceptat internarea", a spus Bogdan Opriţa.

Judecătorul Camelia Bogdan de la Tribunalul Bucureşti a hotărât să sune la Spitalul de Urgenţă Foreasca din Capitală pentru a verifica veridicitatea unor susţineri ale avocaţilor lui Sorin Ovidiu Vîntu care au spus, la termenul de luni, că acesta ar fi fost oprit în spital pentru o injecţie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici