Bacău: Bărbatul reţinut în cazul uciderii celor două tinere şi-a recunoscut fapta

Bărbatul în vârstă de 26 de ani reţinut în cazul uciderii celor două tinere ale căror cadavre au fost găsite într-o casă din centrul municipiului Bacău şi-a recunoscut fapta, miercuri, în faţa procurorilor Parchetului Tribunalului Bacău, unde era audiat la ora transmiterii acestei ştiri.

22 afișări
Imaginea articolului Bacău: Bărbatul reţinut în cazul uciderii celor două tinere şi-a recunoscut fapta

Bacău: Bărbatul reţinut în cazul uciderii celor două tinere şi-a recunoscut fapta (Imagine: Mediafax Foto)

Tânărul, care este din Braşov şi era prieten al fetei de 18 ani, a fost audiat, miercuri, timp de mai multe ore la Poliţia Judeţeană Bacău, după care a fost dus la Parchetul Tribunalului.

Conform unor surse judiciare, tânărul şi-a recunoscut fapta în faţa procurorilor, iar la ora transmiterii acestei ştiri era audiat în continuare.

Cadavrele în putrefacţie a două tinere au fost găsite, marţi după-amiază, într-o magazie din curtea unei case din centrul Bacăului. Unul din cadavre era împachetat într-un covor, iar celălalt într-o prelată.

Medicul legist Nicolae Cristea a declarat, marţi seară, că cele două femei erau tinere, una având în jur de 18 ani, iar cealaltă în jur de 22 de ani. Potrivit sursei citate, în urma necropsiei s-a stabilit că cele două fete au fost omorâte în aceeaşi perioadă şi în acelaşi mod, iar gradele diferite de putrefacţie se datorează modului relativ diferit în care au fost ambalate cadavrele.

Cristea a precizat că cele două fete au murit după ce au fost lovite în cap şi torace cu obiecte de tip cuţit şi satâr. În acest caz suspectul este un tânăr în vârstă de 26 de ani, cu care fata de 18 ani, din Braşov, care a fost identificată, dar al cărei nume nu a fost dat publicităţii, ar fi fugit de acasă în urmă cu aproximativ un an, când ar fi fost dată dispărută.

Victimele au fost indentificate de poliţişti ca fiind din Braşov, iar în cursul zilei de miercuri urmează să sosească la Bacău şi familiile acestora.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici