Bărbatul care a înjunghiat un adolescent în autobuz, reţinut. Poliţie: Era nervos pentru că băiatul mânca seminţe

Bărbatul care, duminică seara, a înjunghiat un adolescent în vârstă de 16 ani din Iaşi, într-un autobuz, a fost reţinut pentru 24 de ore. Poliţiştii spun că între cei doi a izbucnit un conflict pentru că adolescentul mânca seminţe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1889 afișări
Imaginea articolului Bărbatul care a înjunghiat un adolescent în autobuz, reţinut. Poliţie: Era nervos pentru că băiatul mânca seminţe

Bărbatul care a înjunghiat un adolescent în autobuz, reţinut. Poliţie: Era nervos pentru că mânca seminţe

"Suspectul în vârstă de 46 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţiile de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port sau folosire ilegale de obiecte periculoase. Conflictul între cei doi ar fi pornit de la faptul că victima scuipa coji de seminţe în autobuzul respectiv, iar suspectul ar fi scos un fel de briceag, ce era ataşat la setul său de chei, şi l-ar fi înţepat pe tânăr. Urmează să vedem ce leziuni a suferit victima şi, în funcţie de acestea, se vor dispune măsurile legale", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, Anca Vîjiac.

Adolescentul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie "Sfânta Maria", din Iaşi, iar starea sa este stabilă.

El a fost înjunghiat, duminică seara, într-un autobuz, în zona staţiei Petru Poni din Iaşi. Şoferul autobuzului a blocat uşile de acces şi a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici