Bărbatul împuşcat de poliţiştii din Sângeorz-Băi în timpul unei altercaţii, operat de urgenţă/ Un glonţ a ricoşat şi a lovit-o şi pe mama tânărului

Patru persoane, din care două rănite de gloanţe, au ajuns sâmbătă la Spitalul de Urgenţă din Bistriţa după ce au fost implicate într-o altercaţie la Sângeorz-Băi, în urma căreia poliţiştii au fost nevoiţi să facă uz de armă după ce au fost atacaţi de scandalagii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2107 afișări
Imaginea articolului Bărbatul împuşcat de poliţiştii din Sângeorz-Băi în timpul unei altercaţii, operat de urgenţă/ Un glonţ a ricoşat şi a lovit-o şi pe mama tânărului

Bărbatul împuşcat de poliţiştii din Sângeorz-Băi în timpul unei altercaţii, operat de urgenţă/ Un glonţ a ricoşat şi a lovit-o şi pe mama tânărului

Un tânăr de 25 de ani şi mama acestuia de 56 de ani, au fost transportaţi sâmbătă dimineaţa la Spitalul de Urgenţă din Bistriţa după ce au suferit răni provocate de gloanţele trase de unul dintre poliţiştii din Sângeorz-Băi care interveniseră pentru aplanarea unui conflict.

Tânărul de 25 de ani i-a atacat pe poliţiştii din oraş în timp ce aceştia încercau să aplaneze un confict, motiv pentru care, după somaţie, unul dintre poliţişti l-a împuşcat în coapsă şi în abdomen pe agresor, unul dintre gloanţe ricoşând şi lovind-o într-o mână şi pe mama tânărului.

Conform reprezentanţilor spitalului de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, la Secţia de Primiri Urgenţe a ajuns şi un alt tânăr, prieten de-al agresorului care încercase să îi dea o mână de ajutor în momentul în care acesta îi atacase pe poliţişti, dar şi unul dintre oamenii legii.

„În cursul acestei nopţi, în serviciul UPU al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, au fost aduşi patru pacienţi, dintr-o altercaţie: un bărbat de 25 de ani cu plagă împuşcată în abdomen, plagă împuşcată în coapsa stângă, stop cardio-respirator resuscitat, cu care s-a intrat direct în sala de operaţii. Este în stare foarte gravă, cu pronostic rezervat. O femeie de 56 de ani, cu plagă împuşcată treime medie antebraţ drept, a fost suturată plaga şi s-a externat la domiciliu, nu a necesitat internare, un bărbat de 47 de ani cu o fractură de peroneu stâng, cu hematom local mare, a fost internat în secţia de ortopedie şi încă un bărbat de 25 de ani cu traumatism cranio-facial, internat în secţia ORL” a declarat presei purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, dr. Mihaela Mastan.

Poliţiştii din oraşul Sângeorz-Băi au fost trimişi vineri seara să apaneze un conflict apărut la o locuinţă din oraş unde, au fost atacaţi în timp ce încercau să îl transporte pe unul dintre bărbaţii recalcitranţi la secţia de poliţie.

Unul dintre poliţişti a fost atacat cu o bâtă de unul dintre scandalagii, colegul său fiind nevoit să scoată pistolul şi să îl someze pe acesta să se liniştească. Cum agresorul a continuat să îl atace pe poliţist, în sprijinul acestuia venind şi un alt prieten, poliţistul a tras mai multe focuri de armă.

În acest caz au fost sesizaţi şi procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud care au început o anchetă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici