Băsescu: Ajutorul persoanelor cu handicap şi indemnizaţia pentru copii nu vor fi atinse de reduceri

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după discuţiile cu liderii confederaţiilor sindicale, că ajutorul pentru persoane cu handicap şi indemnizaţia pentru copii "nu vor fi atinse", toate celelalte subvenţii fiind un subiect de "analiză, reducere sau anulare".

514 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Ajutorul persoanelor cu handicap şi indemnizaţia pentru copii nu vor fi atinse de reduceri

Băsescu: Ajutorul persoanelor cu handicap şi indemnizaţia pentru copii nu vor fi atinse de reduceri

"Trebuie să ne obişnuim să trăim cu cât producem şi să nu trăim cu falsuri", a spus Băsescu.

Întrebat dacă este de acord cu propunerea sindicaliştilor ca şi patronatele să plătească preţul crizei, preşedintele Băsescu a răspuns negativ. Şeful statului a arătat că patronatele au plătit deja printr-o restructurare consistentă şi că în anul 2009 statul nu a reuşit să se restructureze din punct de vedere al cheltuielilor decât într-o măsură foarte mică.

"Nu este corect, ei au plătit deja costul. Ce cost să mai punem pe spatele societăţilor ca să creştem veniturile în bugetul de stat", a întrebat Băsescu.

Preşedintele a întrebat ce garanţii ar fi că dacă s-ar creşte taxele pe companii, dacă ar creşte TVA şi cota unică la 20% ar fi încasări mai mari în bugetul de stat.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi seară, după negocierile cu delegaţia FMI, că autorităţile române au ales soluţia reducerii fondului de salarii cu 25%, a pensiilor cu 15% şi să scadă "masiv subvenţiile", în loc de majorarea semnificativă a principalelor taxe, respectiv cota unică şi TVA. Şeful statului a menţionat şi că ajutorul de şomaj va scădea cu 15%.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, declara, vineri, că ştie "pe surse" că la nivelul Guvernului s-ar fi luat decizia diminuării şi a alocaţiilor pentru copii cu 15%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici