Băsescu: Noua lege nu atinge autonomia universitară

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că proiectul noii legi a educaţiei nu atinge autonomia universitară, menţionând totodată că nu se fabrică şi nu se poate accepta o autonomie a grupurilor de interese din unele universităţi.

19 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Noua lege nu atinge autonomia universitară

Băsescu: Noua lege nu atinge autonomia universitară (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

"Am luat notă de o afirmaţie a rectorilor, nu am văzut scrisoarea. Îi rog pe domnii rectori să ia notă de faptul că noua lege nu atinge autonomia universitară. Sigur, poate atinge grupurile din universităţi. Nu vreau să discut, dar ştiu ce atinge. Vă rog să nu confundaţi grupurile din universităţi cu autonomia universitară. Nu fabricăm şi nu putem accepta o autonomie a grupurilor de interese din unele universităţi. Vrem o autonomie a universităţilor în favoarea studentului şi a profesorilor. Mi se pare că, la învăţământul universitar, clasificarea universităţilor este esenţială pentru ca tinerii care vor să facă studii universitare să ştie cărei categorii de universitate i se adresează, în încercarea de a obţine o diplomă", a declarat Traian Băsescu.

El a adăugat că ierarhizarea programelor de studii este esenţială, fiind un element de modernizare şi de eficientizare a sistemului de învăţământ universitar.

"După părerea mea, contrar afirmaţiilor făcute la întâlnirea rectorilor, viaţa universitară se democratizează prin introducerea prevederilor din proiectul de lege. Se democratizează concomitent cu instituirea unui sistem managerial de conducere. Sigur, poate pe unii îi deranjează introducerea sistemului corporatist de conducere a unei universităţi. Trebuie să le spun că marea majoritate a universităţilor din clasamentul Shanhaui au un sistem corporatiost de conducere. Acesta pare a fi cheia succesului în învăţământul universitar - sistemul în care rectorul, managerul unei universităţi este desemnat prin concurs, la fel şi decanii şi oamnii îşi pot face o echipă cu care să conducă universitatea şi nu grupuri de influenţă care stabilesc soarta universităţii, ce se învaţă, cum se învaţă, ţinând cont prea puţin de exigenţele profesorilor", a mai spus şeful statului.

De asemenea, el a menţionat că noua lege va genera înăsprirea condiţiilor de asigurare a calităţii.

"Asigurarea calităţii va fi unul din obiectivele principale pentru învăţământul universitar şi, de asemenea, constituirea registrului matricol unic va fi o altă încurcătură pe care legea o prefigurează pentru a preveni fraudele în sistemul de eliberare a diplomelor în învăţământul superior românesc. Legea promovează universitatea centrată pe student", a conchis Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici