Băsescu: Nu am o soluţie pentru înapoierea banilor pensionarilor. O vom găsi, cu Guvernul Ponta

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că înapoierea către pensionari a banilor reţinuţi pentru contribuţia la sănătate, conform deciziei Curţii Constituţionale, reprezintă o problemă pentru care nu are o soluţie, însă va trebui găsită în urma discuţiilor cu Guvernul Ponta.

251 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Nu am o soluţie pentru înapoierea banilor pensionarilor. O vom găsi, cu Guvernul Ponta

Băsescu: Nu am o soluţie pentru înapoierea banilor pensionarilor. O vom găsi, cu Guvernul Ponta (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

"Unde apare o altă problemă? Problema apare prin ultimele hotărâri ale Curţii Constituţionale cu privire la pensii şi aici va trebui să găsim o soluţie. Eu nu am încă, dar este clar că, dacă vom lua decizia să facem ceva şi va trebui să facem, Guvernul va trebui să facă, voi avea discuţii şi cu ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, şi cu premierul desemnat, Victor Ponta, cum să găsim o soluţie în care, pe de o parte, să rezolvăm obligaţia politică asumată", a spus preşedintele, în declaraţia de la Palatul Cotroceni, după ce a arătat că majorarea salariilor bugetarilor se va putea face de către Guvern la jumătatea acestui an prin mărirea deficitului bugetar pe 2012 de la 1,9% pe cash la 2,2-2,3%.

El a arătat că acest angajament faţă de pensionari nu poate fi ocolit prin faptul că s-a schimbat guvernarea.

"Este adevărat, nu era guvernul dumnealor, dar asta nu înseamnă că România se rupe numai pentru că se schimbă guvernele şi angajamentele nu se mai respectă doar pentru că se schimbă guvernele. Însă trebuie să găsim o soluţie şi legală şi financiară şi pentru problema generată de decizia Curţii Constituţionale", a mai spus preşedintele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici