Bătaie între trei tineri într-un bar din Târgoviște. Agresorul, cercetat
În timp ce se afla în incinta unui bar din municipiul Târgoviște, pe fondul consumului de alcool, suspectul a agresat fizic doi tineri, de 17 și 19 ani.
Scandalul a avut loc în 21 decembrie.
Pe parcursul zilei de 24 decembrie, agresorul a fost reținut și ulterior prezentat magistraților, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.