Bilanţ negru de Crăciun pe drumurile din România. 19 morţi şi 33 de răniţi în 2 zile

În zilele de marţi şi miercuri, au avut loc 44 de accidente rutiere în ţară, în urma cărora au murit 19 persoane şi 33 au fost rănite grav. Poliţiştii au intervenit la peste 6.000 de evenimente şi au reţinut 532 de permise de conducere, cele mai multe pentru viteză şi consum de alcool.

6724 afișări
Imaginea articolului Bilanţ negru de Crăciun pe drumurile din România. 19 morţi şi 33 de răniţi în 2 zile

44 de accidente şi 19 morţi. Bilanţ megru în Ajun şi în prima zi de Crăciun

„În zilele de 24 şi 25 decembrie 2019, poliţiştii au intervenit la 6.057 de evenimente, dintre care 5.159 sesizate prin 112. În urma activităţilor, au fost constatate 1.469 de infracţiuni, dintre care 178 la regimul rutier, 589 contra persoanei, 489 contra patrimoniului, 11 de natură economică, 39 la Legea nr. 126/1995 (regimul materiilor explozive) şi 4 la Legea nr. 46/2008 (codul silvic)”, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

205 persoane au fost prinse în flagrant delict, alte 28 persoane, urmărite naţional sau internaţional, au fost depistate, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 36 de măsuri preventive.

„Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 6.374 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.475.398 de lei, fiind confiscate bunuri de 148.770 de lei. De asemenea, poliţiştii au reţinut 532 de permise de conducere (dintre care: 64 pentru consum de alcool şi 171 pentru viteză) şi au retras 89 de certificate de înmatriculare”, mai arată sursa citată.

În cele două zile (Ajun şi prima zi de Crăciun), la nivel naţional, s-au produs 44 de accidente rutiere, în urma cărora 19 persoane au decedat, iar alte 33 au fost grav rănite.

Trei persoane au murit în incendii produse în Ajun şi în prima zi de Crăciun

În prima zi de Crăciun, trei persoane au murit în incendii, arată un bilanţ dat publicităţii de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Pompierii au intervenit în peste 2.700 de situaţii de urgenţă, dintre care 130 de incendii. Potrivit unui comunicat al IGSU, în ajunul şi în prima zi a Crăciunului s-au înregistrat 2.708 situaţii de urgenţă.

„Pompierii au intervenit pentru stingerea a 130 incendii, iar echipajele SMURD au acţionat în 2.320 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat şi 13 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. De asemenea, salvatorii au intervenit în 69 de situaţii pentru deblocarea persoanelor surprinse în medii ostile, precum şi în alte 176 misiuni de protejare a comunităţilor”, au transmis reprezentanţii IGSU.

Potrivit acestora, 2.241 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 10 persoane au fost salvate din incendii sau alte situaţii deosebite.

În perioada menţionată, trei persoane au murit în incendii, iar alte 12 în accidente rutiere. Conform IGSU, numărul intervenţiilor a crescut faţă de perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate cu 442 mai multe evenimente în acest an.

În minivacanţa de Crăciun, peste 5.300 de pompieri se află, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei cetăţenilor.

Reprezentanţii IGSU le reamintesc cetăţenilor ca în această perioadă să manifeste prudenţă la utilizarea sobelor sau mijloacelor de încălzit, să nu suprasolicite instalaţia electrică prin conectarea simultană a aparatelor casnice şi să nu lase copiii nesupravegheaţi în locuinţe.

De asemenea, părinţii sunt sfătuiţi să îşi supravegheze permanent copiii, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceştia să utilizeze petarde, artificii sau alte obiecte periculoase şi să se rănească.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici