Traficul rutier se desfășoară cu mare dificultate pe Podului Prieteniei pe sensul de mers România către Bulgaria din cauza unui camion care s-a defectat. Circulația pe segmentul bulgar al Podului Prieteniei Giurgiu – Ruse este oricum îngreunată de lucrările de reparații.
Un autocamion a rămas blocat, din cauza unei defecțiuni pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe direcția către Bulgaria, anunță Poliția Română. Astfel, traficul este mult îngreunat în condițiile în care, pe segmentul bulgăresc al podului au loc de mai mult timp lucrări de întreținere, circulația fiind restricționată pe o singură bandă.
Polițiștii acționează în teren și colaborează cu Poliția de Frontieră, Poliția Locală și autoritățile din Bulgaria pentru fluidizarea traficului.
Pentru evitarea aglomerației, polițiștii recomandă folosirea unor rute alternative: Calafat, Bechet (județul Dolj), Zimnicea, Turnu Măgurele (județul Teleorman), Călărași (județul Călărași), Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița, Dobromir (județul Constanța).