Boc: Salariul minim va creşte, pierderea salarială din 2010 va fi recuperată în funcţie de resurse

Salariul minim va creşte la un nivel care va fi stabilit în urma discuţiilor cu sindicatele, iar prin legea salarizării unitare va fi recuperată anul viitor o parte din pierderea salarială suferită în 2010, dar strict în raport cu posibilităţile bugetare, a declarat, luni, premierul Emil Boc.

19 afișări
Imaginea articolului Boc: Salariul minim va creşte, pierderea salarială din 2010 va fi recuperată în funcţie de resurse

Boc: Salariul minim va creşte, pierderea salarială din 2010 va fi recuperată în funcţie de resurse (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

El nu a avansat cifre concrete, insistând însă, la postul public de radio, că nivelul de recuperare a pierderii salariale din 2010 va depinde "de ceea ce îşi permite ţara în acest moment".

Decizia finală privind stabilirea nivelului salariului minim va fi luată după ce Guvernul va discuta cu partenerii sociali, patronate şi sindicate, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

"Guvernul vrea să aibă un dialog social cu partenerii înainte de a lua o decizie finală privind nivelul salariului minim şi respectăm asta. După ce vor ajunge la un acord, vor discuta şi cu noi, iar apoi vom lua împreună o decizie privind nivelul salariului minim", a spus Franks.

Liderii coaliţiei au propus FMI creşterea salariului minim de la 600 la 700 de lei. Experţii FMI au transmis însă Guvernului că nu poate accepta pentru anul viitor o creştere a salariului minim mai mare de 650 lei, potrivit unor surse participante la discuţii.

Anterior, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat că o eventuală majorare a salariului minim trebuie evaluată, întrucât aceasta ar putea avea efecte dăunătoare pentru economie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici