Botiş cheamă liderii BNS la negocieri, aceştia exclud participarea la discuţii în timpul protestului

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, i-a invitat pe liderii Blocului Naţională Sindical la negocieri, marţi, de la ora 12.30, însă preşedintele BNS, Dumitru Costin, exclude participarea la discuţiile de la Ministerul Muncii în timpul protestului care urmează să înceapă în Capitală.

20 afișări
Imaginea articolului Botiş cheamă liderii BNS la negocieri, aceştia exclud participarea la discuţii în timpul protestului

Botiş cheamă liderii BNS la negocieri, aceştia exclud participarea la discuţii în timpul protestului (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

"Este exclusă participarea la discuţiile de la Ministerul Muncii, avem toată disponibilitatea de a discuta după acţiunile de protest, nu în timpul lor", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin.

Liderul BNS a precizat că invitaţia ministrului Muncii de a discuta cu sindicaliştii despre revendicările lor a venit foarte târziu, după ce aceştia au anunţat ieşirile în stradă pentru a-şi cere drepturile.

Peste 10.000 de sindicalişti din toate domeniile sunt aşteptaţi să participe la protestul BNS din Capitală, care începe marţi, la ora 12.00, în Piaţa Victoriei, de unde manifestanţii se vor încolona şi vor pleca în marş spre Piaţa Muncii, pe un traseu care include sediile mai multor ministere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici