Video Braşov: Doi morţi şi şapte răniţi în urma unui accident rutier

Doi oameni au murit şi alţi şapte au fost răniţi într-un cumplit accident rutier care a avut loc, marţi dimineaţă, pe e DN13 Braşov-Sighişoara.

2 afișări
"În jurul orei 08.00, pe DN13, la kilomentrul 24, un autoturism Dacia condus de B. Imre ( 32 de ani), din direcţia Rupea spre Braşov, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism Dacia care circula regulamentar din sens opus", a spus comisar şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov.

Din primele verificări ale poliţiştilor reiese că şoferul autoturismului care a provocat accidentul circula cu viteză mare şi a pierdut controlul volanului. Maşina a intrat pe contrasens şi a lovit în plin au alt autoturism Dacia.

În urma impactului, şoferul care a provocat accidentul, originar din Cristuru Secuiesc (Harghita), a fost grav rănit. De asemenea, soţia acestuia (26 de ani), soacra şoferului (45 ani) şi două fetiţe în vârstă de şase şi respectiv opt ani au fost grav rănite.

În urma accidentului şi-a pierdut viaţa şoferul autoturismului care circula regulamentar şi soţia acestuia, care veneau din Galaţi. Şoferul avea 60 de ani, iar soţia acestuia 56 de ani. În maşină se mai afla o femeie de 53 de ani şi un copil în vârstă de trei ani, care au fost grav răniţi.

La Spitalul de Pediatrie Braşov au fost duşi de urgenţă cei trei copii, ei fiind echilibraţi hemodinamic, potrivit directorului spitalului, Ioan Mâzgăreanu.

"Toţi cei trei copii au venit la noi în stare foarte gravă. Cel puţin copilaşul de trei ani are fractură craniană multiplă cu hemoragie uriculară, iar creierul aproape că i-a explodat, adică s-a despins de craniu. Noi am luat toate măsurile care s-au impus şi l-am resuscitat, dar eu unul nu cred că are vreo şansă de supravieţuire. De asemenea, a mai suferit şi multiple fracturi la membre", a declarat Mâzgăreanu pentru corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, cele două fetiţe au traumatisme craniene severe şi fracturi la membre.

Ulterior, cei trei copii au fost transferaţi la Spitalul Judeţean Braşov. La această unitate sunt internate şi celelalte patru victime ale accidentului.

Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Braşov au refuzat să ofere presei informaţii despre starea pacienţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici