Braşov: Mii de persoane au participat la aprinderea luminilor de Crăciun - FOTO

Mii de persoane au participat, vineri seară, la aprinderea luminilor de Crăciun în centrul vechi al Braşovului, cel mai aşteptat moment fiind concertul trupei Voltaj.

458 afișări
Imaginea articolului Braşov: Mii de persoane au participat la aprinderea luminilor de Crăciun - FOTO

Mii de persoane au participat la aprinderea luminilor de Crăciun, în Braşov (Imagine: Mihaela Cojocaru/Mediafax Foto)

Grupuri de tineri, dar şi copii însoţiţi de părinţi şi bunici, au început să se adune, încă de la ora 17.00, în Piaţa Sfatului din Braşov, dornici să asiste la deschiderea sărbătorilor de iarnă denumite "Braşov, oraş din poveste".

După un concert de colinde al corului din localitatea Rupea, primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat deschise sărbătorile de iarnă şi au fost aprinse luminile din bradul amplasat, ca în fiecare an, lângă Casa Sfatului, precum şi cele de pe strada Republicii.

Momentul a fost urmat de un concert de aproximativ 40 de minute susţinut de trupa Voltaj, iar seara s-a încheiat cu un foc de artificii.

Bradul amplasat în centrul vechi al oraşului a fost adus din Poiana Braşov şi are o înălţime de 26 de metri. Acesta a fost împodobit cu 50.000 de beculeţe, 60 de sfere luminoase, 80 de conuri luminoase, 2.000 de becuri mari, 800 de flash-uri, un kilometru de beteală şi 300 de globuri argintii.

De asemenea, Casa Sfatului a fost ornată cu modele şi ţurţuri luminoşi.

Alt brad, de dimensiuni mai mici şi împodobit cu ghirlande luminoase, beculeţe, beteală şi globuri, a fost montat în Piaţa Enescu, iar clădirea Primăriei a fost decorată cu beculeţe şi modele luminoase.

În primul weekend al sărbătorilor de iarnă, pe scena din Piaţa Sfatului va avea loc un concert de colinde interpretate de solişti de muzică populară din toate zonele ţării. Tradiţiile româneşti vor fi, de altfel, atracţia principală şi în acest an. Perioada 12 - 15 decembrie este dedicată reînvierii tradiţiilor populare din Ţara Bârsei, printr-un târg care va fi deschis zilnic între orele 10.00 şi 21.00, în Piaţa Sfatului, în Piaţa Enescu şi pe strada Michael Weis. Participanţii îşi vor prezenta reţetele pentru produsele tradiţionale de Crăciun, pe care le vor prepara pe loc.

Şi în perioada 20-22 decembrie, în Piaţa Sfatului, vor avea loc concerte de colinde şi tradiţii populare.

Pentru ajunul Anului Nou, Primăria Braşov a pregătit un spectacol în Piaţa Sfatului, unde vor concerta Mariana Anghel, Elly White şi Trupa Veche.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici