Bucureştean arestat pentru distribuirea de materiale pornografice cu minori

Un bucureştean a fost arestat, miercuri, fiind acuzat că a distribuit prin internet, în 20 de ţări, materiale pornografice cu minori, pe care le-a descărcat de pe diferite site-uri, a anunţat Poliţia Română.

51 afișări
Imaginea articolului Bucureştean arestat pentru distribuirea de materiale pornografice cu minori

Bucureştean arestat pentru distribuirea de materiale pornografice cu minori

Potrivit sursei citate, cercetările în acest caz au început, în urmă cu un an, după ce Direcţia de Combatere a Criminalităţii Informatice, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a primit o informare, prin Biroul Naţional Interpol, cu privire la depistarea a patru sisteme informatice din România, folosite pentru producerea şi distribuirea de materiale pornografice cu minori prin Internet.

Poliţiştii au desfăşurat o amplă operaţiune de monitorizare a sistemelor informatice şi au descoperit că materialele pornografice cu minori erau distribuite din România în 20 de ţări.

În cadrul anchetei a fost identificat N.V, în vârstă de 39 de ani, din Bucureşti, fără ocupaţie. Acesta folosea sistemul informatic deţinut la domiciliu, de unde prelua şi distribuia materiale pornografice cu minori.

Conform anchetatorilor, materialele pornografice cu minori nu erau produse în România, acestea fiind descărcate de bucureştean de pe diferite site-uri.

Specialiştii din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Informatice, sub coordonarea procurorilor DIICOT- Serviciul Teritorial Bucureşti, au făcut, marţi, o percheziţie la locuinţa bucureşteanului. În momentul descinderii, bărbatul a şters fişierele din calculator, anchetatorii ridicând pentru cercetări calculatorul şi suporturile de stocare a datelor.

Bărbatul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile, pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici