Cadavrul unui bărbat, găsit plutind pe mare, la Mamaia

Cadavrul unui bărbat, posibil un pescar, a fost găsit, joi, plutind pe mare, la intrarea în staţiunea Mamaia.

42 afișări
Imaginea articolului Cadavrul unui bărbat, găsit plutind pe mare, la Mamaia

Cadavrul unui bărbat, găsit plutind pe mare, la Mamaia (Imagine: Adriana Neagoe/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit coordonatorului Serviciului Salvamar din Mamaia, Gabriel Culea, unul dintre salvamarii aflaţi într-un foişor de observaţie pe o plajă situată chiar la intrarea în staţiune,a văzut, joi la prânz, un corp plutind în largul mării, la aproximativ 300-400 de metri de ţărm.

Salvamarii au mers cu o barcă şi au adus cadavrul la mal, după care au alertat autorităţile.

Gabriel Culea a precizat că victima, care era îmbrăcată doar cu o pereche de pantaloni trei sferturi, se înecase de mai multe ore. Asupra acesteia, oamenii legii au găsit câteva zeci de lei, dar niciun act. Salvamarii le-au sugerat poliţiştilor că bărbatul ar putea fi unul dintre pescarii amatori care merg pe digul de larg din zonă, iar acolo, pe un stabilopod, a fost găsită o pereche de papuci şi o sacoşă care conţinea o sticlă cu apă, mâncare, un prosop şi o cămaşă.

"Din păcate nici aici nu a fost găsit vreun act de identitate, dar noi credem că victima este un bărbat din Constanţa, care a mers să pescuiască, şi nu este un turist", a precizat Gabriel Culea.

Poliţiştii din Mamaia au deschis o anchetă, încercând să stabilească identitatea bărbatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici