Călin Popescu Tăriceanu a anunţat instanţa că nu vrea să fie audiat. Judecătorii au stabilit un nou termen

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, luni, instanţa supremă, prin intermediul avocaţilor, că nu doreşte să dea declaraţii pentru că nu are nimic de adăugat, dar este la dispoziţia magistraţilor pentru lămuriri. Judecătorii au stabilit un nou termen pe 25 martie.

868 afișări
Imaginea articolului Călin Popescu Tăriceanu a anunţat instanţa că nu vrea să fie audiat. Judecătorii au stabilit un nou termen

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat instanţa că nu vrea să fie audiat. Un nou termen, pe 25 martie

Avocatul lui Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, luni, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) că preşedintele Senatului nu doreşte să dea declaraţii pentru că nu mai are nimic de adăugat, dar că este la dispoziţia instanţei pentru orice fel de precizări. Judecătorii i-au spus apărătorului că Tăriceanu poate participa la următorul termen al procesului din 25 martie sau poate depune înscrisuri care să ateste că nu mai doreşte să fie audiat.

Pe de altă parte, procurorul a cerut reaudierea unor martori, printre care Victor Ponta, Dan Andronic şi Dan Motreanu, solicitare la care avocatul s-a opus.

Apărătorul a cerut în schimb să fie trimise adrese la DNA Braşov pentru a se comunica dacă procurorii au respectat legea referitor la interceptarea lui Călin Popescu Tăriceanu în baza mandatelor pe siguranţă naţională.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au rămas în pronunţare pe aceste solicitări.

Un nou termen a fost stabilit pentru data de 25 martie, la ora 13.00.

Pe 22 mai 2018, instanţa supremă a decis să îl achite pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care acesta a fost acuzat de mărturie mincinoasă. Decizia nu este definitivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici