Prima pagină » Social » Carambol pe DN 14 | Un bărbat, rănit grav. Traficul este blocat

Carambol pe DN 14 | Un bărbat, rănit grav. Traficul este blocat

Un bărbat de 50 de ani a fost rănit grav, joi dimineaţa, într-un accident produs pe Drumul Naţional 14, între localităţile Târnava şi Mediaş, din judeţul Sibiu, după ce a efectuat o depăşire riscantă şi a lovit o furgonetă şi un TIR. Traficul în zonă este blocat.
Carambol pe DN 14 | Un bărbat, rănit grav. Traficul este blocat
27 iul. 2017, 09:13, Social

Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, a declarat, joi dimineaţa, că accidentul s-a produs la intrarea în localitatea Târnava, după ce un autoturism a depăşit neregulamentar.

„În accident au fost implicate trei vehicule, respectiv un TIR, o furgonetă şi un autoturism. Din primele informaţii, autoturismul a depăşit neregulamentar. Şoferul care a depăşit este rănit”, a declarat Lazăr.

La rândul său, Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, a declarat că şoferul rănit a fost scos din maşină de un echipaj de la Descarcerare, apoi a fost transportat la Spitalul din Mediaş, cu multiple fracturi.

Traficul pe Drumul Naţional 14 este blocat în zona producerii accidentului până când poliţiştii rutieri efectuează cercetări.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da