Carmen Dan, ministrul de Interne, despre migranţi: Trebuie gândită o politică pentru a gestiona această problemă

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat vineri, la Bistriţa, că România se confruntă cu o problemă a migranţilor motiv pentru care trebuie gândită o politică de alocare a unor resurse pentru a gestiona această problemă, existând în pregătire un act normativ în acest sens.

1113 afișări
Imaginea articolului Carmen Dan, ministrul de Interne, despre migranţi: Trebuie gândită o politică pentru a gestiona această problemă

Carmen Dan, ministrul de Interne, despre migranţi: Trebuie gândită o politică pentru a gestiona această problemă

Ministrul Carmen Dan a dat asigurări că situaţia migranţilor este sub control şi că România este pregătită să facă faţă şi unui număr mai mare de migranţi, dar trebuie gândită „o politică de alocare a unor resurse”, transmite corespondetul MEDAIFAX.

Guvernul României a adoptat vineri protocolul semnat de Ministerul Afacerilor Interne din România şi Misterul Afacerilor Interne din Serbia privind constituirea şi stabilirea unui program de activităţi al patrulelor comune româno sârbe de-a lungul frontierelor de stat comune.

„Nu cred că este un secret pentru nimeni că din punctul acesta de vedere ne confruntăm cu o problemă, dar vă spun cu siguranţă că până în acest moment am gestionat problema.Asta nu înseamnă că în perspectivă nu trebuie să gândim o politică prin care să alocăm resurse pentru a ţine în siguranţă şi a ţine într-o zonă de control această problemă. În perioda următoare vom intra în şedinţa de Guvern şi cu un act normativ în sensul acesta, care priveşte inclusiv rezolvarea acestui aspect. Este adevărat că în acea zonă ne-am concentratat cu alocare de resurse din alte structuri, mă refer în principal la structurile de jandarmerie şi poliţia de frontieră, dar este nevoie să luăm în calcul şi suplimentarea şi aprobarea unor indicatori care să susţină această activitate”, a răspuns ninistrul de Interne Carmen Dan întrebării adresate în conferinţa de presă susţinută vineri seara la Bistriţa.

Ministrul a asigurat că fenomeniul migraţiei este sub control şi că România este pregătită se facă faţă şi unui aflux mai mare de migranţi.

„În acest moment fenomenul migraţionist este sub control. Suntem pregătiţi să facem faţă şi unei afluenţe mai mari în punctele de trecere, chiar dacă noi ne-am sporit măsurile de supraveghere şi vigilenţia, în acest moment, în acea zonă este cât se poate de ridicată” a mai completat ministrul Carmen Dan.

Ministrul de Interne s-a ferit să avanseze cifre legate de personalul de care ar fi nevoie pentru a asigura paza frontierelor din Sud-Estul ţării, anunţând că se face o analiză pe această temă.

„Facem o analiză, nu aş vrea să avansez nişte cifre pentru că în principal vreau să ştiu cât personal putem aloca prin redistribuire, avem indicatori care nu sunt în plată şi care pot fi redistribuiţi, şi dacă este necesar şi cât trebuie să suplimentăm. În momentul în care vom intra în şedinţa de Guvern cu actul normativă veţi avea toate detaliile” a mai spus ministrul Carmen Dan în conferinţa susţinută vineri seara la Bistriţa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici