Casa Poporului, fără autorizaţie la incendiu. Camera Deputaţilor lansează o licitaţie la un preţ de milioane de lei

Camera Deputaţilor a lansat o licitaţie electronică pentru servicii de expertizare tehnică a spaţiilor clădirii Palatului Parlamentului, ”pentru cerinţa esenţială de securitate la incendiu”. Preţul estimat este de aproape 1,5 milioane de lei fără TVA, iar avizul trebuie predat până în decembrie 2019.

974 afișări
Imaginea articolului Casa Poporului, fără autorizaţie la incendiu. Camera Deputaţilor lansează o licitaţie la un preţ de milioane de lei

Casa Poporului, fără autorizaţie la incendiu. Camera Deputaţilor lansează o licitaţie la un preţ de milioane de lei

Camera Deputaţilor a lansat o licitaţie electronică pentru încheierea unui contract multianual, 2018-2019, de „Servicii de expertizare tehnică a spaţiilor clădirii Palatul Parlamentului, pentru cerinţa esenţială de Securitate la incendii” (Palatul Parlamentului şi Parcajul Subteran).

Valoarea estimată totală este de 1.428.571,43 lei fără TVA.

Prestatorul trebuie să predea până la 01 septembrie 2019 documentaţia în vederea avizării şi va obţine avizul de securitate la incendiu ISUBIF pentru clădirea Palatul Parlamentului şi Parcajul Subteran al Palatului Parlamentului, ce va fi predat beneficiarului până la data de 01 decembrie 2019.

Ofertantul trebuie să fie autorizat pentru efectuarea de lucrări în ceea ce priveşte proiectarea sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu, autorizat pentru proiectarea sistemelor şi instalaţiilor de limitare şi stingere a incendiilor precum şi pentru proiectarea sistemelor de ventilare pentru evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi.

Criteriul de atribuire va fi raportul calitate-preţ. Pentru componenta tehnică se va acorda 10%, iar pentru preţ 90% din punctaj.

Ofertele vor fi deschise pe 29 noiembrie 2018

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici