Câte locuri libere sunt în Capitală în clasele I şi pregătitoare. Zece dintre ele sunt la Colegiul German Goethe, unde au fost foarte multe cereri

Şcolile bucureştene aveau, la începutul lunii august, peste 2.100 de locuri libere în clasele I şi pregătitoare, în cele cu predare în limbile minorităţilor fiind în total 84 de locuri, dintre care zece la Colegiul German Goethe, unde au fost foarte multe cereri, potrivit ISMB.

429 afișări
Imaginea articolului Câte locuri libere sunt în Capitală în clasele I şi pregătitoare. Zece dintre ele sunt la Colegiul German Goethe, unde au fost foarte multe cereri

Câte locuri libere sunt în Capitală în clasele I şi pregătitoare. Zece dintre ele sunt la Colegiul German Goethe, unde au fost foarte multe cereri (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Daniel Mălăelea, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că înscrierile continuă, întrucât toţi copiii trebuie cuprinşi în sistemul de învăţământ.

"Deşi s-au terminat cele patru etape de înscriere în clasa pregătitoare şi clasa I, acestea vor continua. Niciun copil nu poate rămâne în afara sistemului de învăţământ", a spus inspectorul general adjunct.

Potrivit acestuia, printre motivele invocate de părinţi pentru întârzierea înscrierii copiilor este faptul că au fost plecaţi în străinătate. Alţi părinţi şi-au înscris copiii, dar acum solicită, din diverse motive, retragerea de la clasa pregătitoare şi înscrierea în clasa I.

Datele ISMB la data de 8 august indică faptul că în şcolile bucureştene sunt 1.094 de locuri libere la clasa pregătitoare şi 1.018 la clasa I.

În şcolile cu predare în limbile minorităţilor sunt 84 de locuri libere. Astfel, în şcolile cu predare în limba maghiară, respectiv, Liceul Teoretic "Ady Endre", erau disponibile 11 locuri în clasa I.

La şcolile cu predare în germană erau 23 de locuri, toate pentru clasa I. Colegiul German Goethe avea 10 locuri, Liceul Teoretic "Alexandru Vlahuţă" - trei locuri, Şcoala gimnazială "Elena Văcărescu" - două locuri şi Liceul Teoretic "Ita Wegman" - opt locuri.

De asemenea, Liceul Teoretic "Dante Aligheri", cu predare în limba italiană, avea câte 25 de locuri în clasa pregătitoare şi clasa I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici