Caz dramatic în Vrancea: Două persoane, căzute într-o fosă septică. Care este starea victimelor

Pompierii din Vrancea au intervenit pentru salvarea a două persoane blocate într-o fosă septică din comuna Ploscuţeni. Intervenţia este îngreunată de faptul că victimele erau inconştiente, transmite corespondentul MEDIAFAX.

834 afișări
Imaginea articolului Caz dramatic în Vrancea: Două persoane, căzute într-o fosă septică. Care este starea victimelor

Caz dramatic în Vrancea: Doi copii, căzuţi într-o fosă septică. Intervenţia ingreunată de starea victimelor

UPDATE: Una din victimele accidentului din Ploscuţeni (Vrancea), unde două persoane au rămas blocate într-o fosă septică din curtea unei case, este în starea gravă, fiind transportată cu elicopterul la Spitalul de Urgenţă din Focşani. Cealaltă victimă şi-a revenit.

Potrivit reprezentanţilor ISU Vrancea, primele informaţii arătau că doi copii au rămas blocaţi într-o fosă septică din comuna Ploscuţeni, însă când pompierii au ajuns la faţa locului au stabilit că este vorba despre un bărbat de 55 de ani şi de un adolescent în vârstă de 16 ani.

Cei doi au încercat să cureţe o fosă septică din curtea unei case, dar au rămas blocaţi înăuntru. Intervenţia salvatorilor a fost îngreunată de faptul că victimele erau inconştiente.

Adolescentul şi-a revenit imediat ce a fost scos, însă bărbatul de 55 de ani a fost găsit în stop cardiac. Acesta este transportat cu elicopterul SMURD venit de la Galaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Focşani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici