Caz TULBURĂTOR în Dolj: O femeie şi-a ucis copilul de 3 ani în somn pentru că i s-a părut că e diavolul

O femeie în vârstă de 33 de ani din judeţul Dolj, asistent social, a fost reţinută după ce şi-a ucis copilul de 3 ani în somn, pentru că i s-a părut că e diavolul.

4509 afișări
Imaginea articolului Caz TULBURĂTOR în Dolj: O femeie şi-a ucis copilul de 3 ani în somn pentru că i s-a părut că e diavolul

Caz TULBURĂTOR în Dolj: O femeie şi-a ucis copilul de 3 ani în somn pentru că i s-a părut că e diavolul

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Magdalena Bădescu, a declarat pentru MEDIAFAX că o femeie în vârstă de 33 de ani a fost reţinută după ce şi-a ucis copilul de trei ani, prin sugrumare, în somn.

„A avut, se pare, o depresie. Vom face o expertiză medico legală psihiatrică pentru a stabili dacă a avut discernământ. I s-a părut că este diavolul. Este reţinută. Urmează să se facă propunere de arestare preventivă”, a declarat Magdalena Bădescu.

Potrivit acesteia, fapta a fost comisă în noaptea de 22 spre 23 iulie, în timp ce femeia se afla cu familia în locuinţa părinţilor ei din comuna Unirea, judeţul Dolj.

Primarul comunei Unirea, judeţul Dolj, Marin Bădoiu, unchiul copilului ucis, a declarat, pentru MEDIAFAX, că femeia a suferit o depresie.

„O floare, un înger de copil, nepoţelul meu. Ea a făcut o depresie. Ceea ce s-a întâmplat depăşeşte orice. Nu era impulsivă. Am auzit şi eu ca se spune că ar fi crezut că este diavolul. Depăşeşte gândirea. Mai are un băiat de opt ani şi o fetiţă de un an şi două luni. Din partea ei suntem rude. Eu nu m-am întâlnit cu ea când au venit acasă, am fost plecat. O femeie la locul ei, cu studii, învăţa carte. A făcut facultatea, lucra ca asistent social la Craiova, la Asistenţă Socială, la Protecţia Copilului”, a spus Marin Bădoiu.

Femeia în vârstă de 33 de ani este asistent social, iar potrivit unor surse locale ar fi soţia unui jandarm.

Tribunalul Dolj va analiza marţi propunerea procurorilor privind măsura de arestare preventivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici