CAZUL ŞEFULUI DNA SLOBOZIA: Taifas a cerut unei cunoştinţe să-şi activeze "informatorii" din MAE, pentru a afla despre anchetă

Daniel Taifas, cercetat pentru dare de mită, alături de procurorul Dumitru Cristudor, i-a cerut unei cunoştinţe să-şi activele "informatorii" din MAE pentru a afla informaţii despre ancheta autorităţilor germane şi ştia de percheziţii, spunând că o hârtie a venit la "D.a.N.A Slobozia", potrivit DNA.

1785 afișări
Imaginea articolului CAZUL ŞEFULUI DNA SLOBOZIA: Taifas a cerut unei cunoştinţe să-şi activeze "informatorii" din MAE, pentru a afla despre anchetă

Taifas a cerut unei cunoştinţe să-şi activeze "informatorii" din MAE, pentru a afla despre anchetă (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)

Procurorilor anticorupţie au arătat, în referatul în care au cerut instanţei supreme arestarea preventivă a şefului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Slobozia, Dumitru Cristudor, că omul de afaceri Daniel Vasile Taifas a fost anunţat, în martie 2013, de Cristudor cu privire la "interesul autorităţilor germane în ce priveşte anumite societăţi comerciale pe care în trecut le-a controlat prin intermediul numiţilor M.G., B.T. şi C.V.O., precum şi de intenţia acestora de a efectua percheziţii domiciliare la mai multe adrese din municipiul Slobozia".

Anchetatorii au precizat că Parchetul Muhlhausen din Germania efectua cercetări în legătură cu o o evaziune fiscal de 2.366.100 de euro, iar pe 7 ianuarie a făcut o solicitare autorităţilor române de comisie rogatorie internaţională pasivă, care a fost trimisă ulterior la DNA Slobozia.

Omul de afaceri Daniel Taifas cunoştea datele concrete de care autorităţile germane aveau nevoie pentru finalizarea cercetărilor, aspecte ce apar şi într-una din convorbirile telefonice purtate, pe 7 martie, de omul de afaceri cu o cunoştinţă: "S-a făcut comisie rogatorie, hârtia a venit la D.a.N.A. Slobozia … în care le spunea clar: «Să ne daţi adresele, că până pe 15 martie vrem să venim să facem o percheziţie». Aşa sună adresa, ….dorim adresele următorilor indivizi. Învinuit B. T. administrator firma (…), M.G. administrator firma (…) şi C. V. administrator (…) şi a cerut şi adresele unde au fost înainte firmele şi cine stă acolo".

Procurorii au mai arătat în referatul trimis instanţei că, "probabil disperat de eventualitatea demarării unor proceduri intempestive de verificare a afacerilor pe care acesta le desfăşoară" în special în Germania, Daniel Vasile Taifas i-a solicitat unei persoane să facă demersuri pentru a-şi activa "informatorii" din Ministerul de Externe: "Da, ideea e că informaţia vine prin Externe şi când ajung la Externe să ştim, ….vine Externe - Justiţie … şi trecând peste un milion automat îi dă lu` D.a.N.A….competenţa este de peste un milion e la D.a.N.A ştii ?" (n.n. evident, cei doi interlocutori, în mod disimulat discută despre competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi despre posibilitatea ca o eventuală procedură judiciară să fie demarată prin intermediul acestei instituţii)".

Potrivit documentului citat, în perioada 29 mai-6 iunie, prin intermediul Monicăi Andronache, omul de afaceri Daniel Taifas "a coordonat material şi psihologic, atitudinea persoanelor ce urmau a fi percheziţionate, totul pentru a evita stabilirea unei relaţionări infracţionale între persoanele percheziţionate şi Taifas Daniel Vasile".

Astfel, Monica Andronache, la cererea lui Daniel Taifas i-ar fi dat uneia dintre persoanele vizate de ancheta autorităţilor germane 1.500 de euro pentru a pleca în Italia o săptămână, exact în perioada când locuinţa acesteia trebuia percheziţionată. De asemenea, celelalte două persoane vizate de percheziţie au fost anunţate, iar Taifas le-ar fi angajat şi un avocat care să îi reprezinte.

"Una dintre preocupările constante ale inculpatei Andronache Monica era procurarea atât pentru sine, cât şi pentru învinuitul Taifas Daniel Vasile de terminale şi cartele telefonice(SMS-uri trimise de Andronache Monica lui Taifas Daniel Vasile la data de 04 iunie 2013 «toate tel sunt "dragute" inclusiv al dvs», «asta mi s-a spus», Taifas Daniel Vasile: «Îţi iei complet. Complet pachetul, să-ţi iei ceva nou şi să-mi dai un beep»)", se arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă a lui Dumitru Cristudor.

Procurorii au mai scris în documentul citat că Monica Andronache îi spunea uneia dintre persoanele vizate de percheziţie, după ce aceasta a anunţat-o că a fost sunată de procurorul Cristudor, că "tel sunt ascultate, inclusiv al tău….te sun, nu pomeni numele lui, vb mai codificat".

Instanţa supremă a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a şefului DNA Slobozia, Dumitru Cristudor, suspendat din funcţie, în dosarul în care acuzat de luare de mită şi favorizarea infractorului. Decizia poate fi contestată de Dumitru Cristudor la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici