CC motivează decizia luată în cazul Legii referendumului

Curtea Constituţională (CC), care a admis sesizarea preşedintelului, susţine că Legea care prevede că nu se poate organiza referendum concomitent cu alegerile prezidenţiale, parlamentare sau europarlamentare, ar putea bloca orice fel de consultare a poporului.

43 afișări
Imaginea articolului CC motivează decizia luată în cazul Legii referendumului

CC motivează decizia luată în cazul Legii referendumului (Imagine: Mediafax Foto)

Curtea Constituţională a admis în urmă cu o săptămână sesizarea preşedintelui Traian Băsescu, în legătură cu legea care prevede că nu se poate organiza referendum concomitent cu alegerile prezidenţiale, parlamentare sau europarlamentare.

CC arată în motivarea deciziei sale, publicată joi, că s-a mai pronunţat asupra acestor prevederi de lege în 21 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 162 din 7 martie 2007, cu prilejul soluţionării sesizării formulate de un număr de 71 de deputaţi.

Curtea a constatat că textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale articolului 90, potrivit cărora "preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional", precum şi cele ale articolului 95 alineatul 3, care prevăd că, în cazul aprobării propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, "în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui".

Din analiza celor două texte constituţionale rezultă că referendumul se poate desfăşura oricând în cursul anului, dacă Parlamentul a fost consultat sau a aprobat propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României. Aşadar, potrivit Constituţiei, nu există nicio altă condiţie care să interzică organizarea şi desfăşurarea referendumului simultan cu alegerile prezidenţiale, parlamentare, locale sau alegerile pentru Parlamentul European, ori într-un anumit interval de timp anterior sau posterior alegerilor menţionate. Ca atare, spune Curtea, acolo unde legea nu distinge, "nici interpretul nu poate să o facă (Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus)". În consecinţă, condiţiile stabilite de legiuitor pentru desfăşurarea referendumului prin legea criticată adaugă la prevederile Constituţiei, ceea ce determină neconstituţionalitatea acestora, arată judecătorii, redând decizia din 2007.

De asemenea, articolul 5 din Legea 3/2000 împiedică organizarea oricărui referendum, în condiţiile în care practic, în România, s-ar putea să se desfăşoare alegeri în fiecare an.

"Mai mult, în condiţiile în care legea se referă la alegerile locale, fără a preciza dacă este vorba de alegeri generale sau parţiale, este cunoscut faptul că acestea din urmă pot avea loc în fiecare lună a anului, precum şi că, suprimarea referendumului prin obstacole stabilite de lege reprezintă un alt argument pe care se întemeiază constatarea că punctul 1 al articolului unic din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este neconstituţional", se mai arată în motivarea sentinţei.

Judecătorii constituţionali mai precizează că textul de lege poate genera blocaje constituţionale, data alegerilor devenind dependentă de data desfăşurării referendumului.

În urmă cu o săptămână, menţinându-şi jurisprudenţa, Curtea a decis, cu unanimitate de voturi, că legea este neconstituţională întrucât condiţiile instituite de legiuitor pentru desfăşurarea referendumului - "pentru a nu se influenţa în niciun fel rezultatul referendumului, alegerile prezidenţiale, parlamentare ori cele pentru Parlamentul European nu pot avea loc la aceeaşi dată cu referendumul" - nu se poate adăuga la prevederile constituţionale ale articolului 90, conform cărora: "preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional".

Potrivit Constituţiei, nu există nicio altă condiţie care să interzică organizarea şi desfăşurarea referendumului simultan cu alegerile prezidenţiale, parlamentare, locale sau alegerile pentru Parlamentul European ori într-un anumit interval de timp anterior sau posterior alegerilor menţionate.

Astfel, CC a decis că este neconstituţională Legea pentru completarea articolului 5 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, după ce şeful statului a sesizat în 31 octombrie Curtea Constituţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici