STUDIU  Ce este mai important pentru români? Cum sunt ierarhizate munca, prietenii, distracţia sau religia

Care sunt cele mai importante valori pentru cetăţenii lumii dincolo de familie? Pentru români contează munca mai mult decât prietenii, distracţia sau religia.

484 afișări
Imaginea articolului Ce este mai important pentru români? Cum sunt ierarhizate munca, prietenii, distracţia sau religia

Sursa foto: Profimedia

Un studiu realizat în 94 de ţări a încercat să afle care sunt cele mai importante valori pentru oamenii din întreaga lume, fiind listate şase variante – familia, munca, prietenii, timpul liber (distracţia), politica şi religia.

Rezultatele citate de Visual Capitalist arată că cetăţenii din 93 de ţări au optat pe primul loc pentru familie, singura excepţie fiind Indonezia, unde alegerea principală a fost religia, scrie ZF.

Indonezia este o ţară preponderent musulmană, este chiar statul cu cel mai mulţi musulmani din lume, circa 87% dintr-un total de 265 de milioane de oameni. În celelalte state musulmane, religia a venit de regulă pe locul doi după familie.

În ceea ce priveşte Europa, există o “luptă” între prieteni şi muncă pentru poziţia secundă în top. Austriecii, cehii, ungurii sau danezii au ales prietenii. La fel au făcut şi ruşii, şi olandezii. Pentru bulgari, francezi, italieni sau polonezi, munca vine pe locul doi, după familie. Şi pentru români contează munca mai mult decât prietenii, distracţia sau religia. Nicio ţară europeană nu a optat pentru religie ca a doua valoare în viaţă.

În ceea ce priveşte timpul liber şi distracţia, această opţiune a fost aleasă de cinci ţări din lume ca fiind a doua cea mai importantă, după familie. E vorba de Finlanda, Canada, Japonia, Chile şi Andorra. Este relevant totuşi de menţionat şi că Helsinki (Finlanda) a fost ales oraşul cu cel mai bun raport muncă-timp liber, în clasament, sus - pe locul şase - făcându-şi loc şi Ottawa (capitala Canadei), arată aceeaşi sursă. Această situaţie poate explica într-o anumită măsură rezultatul studiului.

Este totodată interesant de observat că politica nu a apărut între primele două opţiuni nicăieri în lume.

Acest raport arată astfel o serie de asemănări culturale între ţările lumii, iar cel mai pregnant acest lucru este vizibil în rândul statelor musulmane pentru care religia e în continuare foarte sus pe lista valorilor, depăşind munca. Totuşi, aceasta din urmă este opţiunea cel mai frecvent menţionată, în cazul a 46 de ţări din 94 analizate. Încă, în multe state din lume se pune valoare mare pe muncă şi pe rezultatele din cariera fiecăruia. În ţările nordice se remarcă mai degrabă orientarea către viaţă privată, către prieteni (Danemarca, Suedia, Norvegia) şi timp liber (Finlanda). Aceste rezultate sunt surprinzătoare dat fiind că statele nordice nu sunt considerate a fi cele mai prietenoase din lume, cel puţin prin comparaţie cu cele latine. Şi totuşi, în aceste ţări latine munca e văzută ca fiind mai valoroasă pentru cetăţeni, arată studiul citat de Visual Capitalist.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici