Ce facultăţi au absolvit candidaţii la un post de debutant în Ministerul Dezvoltării

Un post de debutant în cadrul Direcţiei Generale de Lucrări Publice a MDRT scos recent la concurs a atras 47 de candidaţi, absolvenţi ai facultăţilor de istorie, drept, teologie, filosofie, geografie, relaţii internaţionale, finanţe sau ştiinţe politice.

374 afișări
Imaginea articolului Ce facultăţi au absolvit candidaţii la un post de debutant în Ministerul Dezvoltării

Ce facultăţi au absolvit candidaţii la un post de debutant în Ministerul Dezvoltării (Imagine: Luiza Puiu/Mediafax Foto)

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a scos recent la concurs mai multe posturi, iar la o parte dintre acestea s-a încheiat perioada de depunere a CV-urilor.

Potrivit reprezentanţilor Biroului de Presă al MDRT, un număr de 47 de candidaţi s-au înscris la concurs pentru ocuparea unui post de debutant în cadrul Direcţiei Generale de Lucrări Publice.

Data-limită de depunere a CV-urilor a fost 26 octombrie, iar concursul va avea loc între 7 şi 9 noiembrie.

Pentru postul care necesită studii superioare au aplicat absolvenţi ai facultăţilor de teologie, inginerie, filologie, arhitectură, economie, administraţie, istorie, drept, ştiinţe politice, finanţe, relaţii internaţionale şi geografie.

Pentru alte opt posturi scoase la concurs tot în departamentul de Lucrări Publice au aplicat 35 de candidaţi.

Pentru trei posturi de funcţionar public la Corpul de Control al ministrului s-au înscris 19 candidaţi. Concursul va avea loc între 1 şi 3 noiembrie.

Şi la Direcţia de Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism, Serviciul de Evaluare, Selecţie şi Contractare, a fost scos un post la concursul care va avea loc între 1 şi 3 noiembrie, şi s-au înscris 17 candidaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici