Procurorii din Târgul Secuiesc au deschis dosar penal pentru braconaj şi deţinere ilegală de arme după uciderea lui Arthur, în urma sesizării din oficiu a   poliţiştilor de la IPJ Covasna. 
   Momentan acţiunea vizează doar faptele, adică nicio persoană nu este cercetată. 
     
   Modul în care Arthur a fost ucis a creeat numeroase nemulţumiri în spaţiul public.  
     
    Activiştii de mediu cel cred că Arthur era cel mai mare urs brun din România. 
     
   Ciprian Găluşcă de la Greenpeace România spune că Arthur a fost ucis printr-o simplă derogare. Aceste derogări, făcute în mod repetat au condus la uciderea a peste 1.500 de urşi în România.   Recompensele şi interesele financiare încurajează braconajul şi vânătoarea iar din cauza asta, speciile din vârful lanţului trofic sunt puse în pericol 
     
   „ Ăsta e rezultatul de fapt al unui policy, a unor norme să spunem aşa, a unor legislaţii care permit astfel de vânători de trofeu. Se dau cote de vânătoare pentru lupi, 500 de lupi dacă nu   mă înşel. La fel s-a întâmplat şi în cazul linx-ului, a pisicilor sălbatice, iar, mă rog, de cerbi nici nu mai vorbim. Pentru că genul ăsta de intervenţii pot perturba întreg lanţul trofic şi putem   evidents ă punem în pericol în sine foarte mult din ce înseamnă biodiversitate,” a declarat Ciprian Găluşcă, coordonator campanii Greenpeace România 
   Cel mai mare urs din UE a fost omorât de un prinţ austriac, în Covasna. Arthur avea vârsta de 17 ani şi a fost cel   mai mare urs observat în România şi probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. 
     Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, acuzat că a ucis ursul Arthur, pe un fond de vânătoare din Covasna, a oferit jurnaliştilor de la Blick prima     reacţie după scandalul izbucnit în România.   
     Familia prinţului are un castel în Austria – 
RIEGERS BURG. E inclus în circuitul turistic şi se poate vizita. Dacă până ieri avea rating 5 stele pe Google, în 24 de ore românii l-au prăbuşit. Acum e la     3,7. Sunt sute de comentarii de la români care au acordat castelului doar o stea.   
 
     Mesajele sunt simple: Rest in pace, Arthur, fotografii cu ursul sau pur şi simplu un cuvânt postat – GROTESC!   
         
     Ministerul Mediului a demarat un control     în cazul ursului împuşcat în Covasna, a confirmat ministrul de resort Tanczos Barna.