Ce vor învăţa copiii la CLASA PREGĂTITOARE: Reguli de politeţe, formule de adresare şi norme de igienă personală

Programa disciplinei Educaţie pentru societate la clasa pregătitoare urmăreşte integrarea socială a copiilor în colectivitate prin aplicarea normelor de conduită, copiii fiind învăţaţi regulile de politeţe, formulele de salut şi de adresare, precum şi regulile elementare în conversaţie.

2169 afișări
Imaginea articolului Ce vor învăţa copiii la CLASA PREGĂTITOARE: Reguli de politeţe, formule de adresare şi norme de igienă personală

Ce vor învăţa copiii la CLASA PREGĂTITOARE: Reguli de politeţe, formule de adresare şi norme de igienă personală (Imagine: Octav Ganea/Arhiva Mediafax Foto)

Ministerul Educaţiei a supus dezbaterii publice curriculumul pentru clasa pregătitoare, disciplinele care vor fi studiate fiind Dezvoltare personală, Comunicare în limba română, Educaţie pentru societate, Religie, Matematică şi explorarea mediului, Muzică şi mişcare, Tehnologii de informare şi comunicare, Educaţie fizică şi sport, Arte vizuale şi lucru manual.

La disciplina Educaţie pentru societate vor fi combinate elemente de geografie locală şi istorie familială şi comunitară, raportate la noţiuni de educaţie civică.

Copiii vor învăţa reguli de politeţe, formule de salut, formule de adresare şi de mulţumire, precum şi reguli elementare în conversaţie. Programa prevede că vor fi învăţaţi să se comporte la şcoală, în familie, pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în sala de spectacole, în excursie şi la muzeu.

De asemenea, cadrele didactice îi vor învăţa pe copii normele de igienă personală şi de comportament moral-civic bazate pe respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, cinstea, sinceritatea şi grija faţă de lucrurile încredinţate.

Programa la această disciplină include şi învăţarea grupului de apartenenţă, respectiv familia, grupul de colegi, de prieteni, dar şi despre locul unde locuiesc şi dacă există anumite tradiţii locale în respectiva zonă.

În cadrul disciplinei sunt prevăzute şi activităţi extraşcolare, precum vizitele la muzee, importante prin conţinutul cu valoare educaţională şi prin cadrul asigurat pentru exersarea deprinderilor de comportare în cadrul grupului de colegi, în relaţie cu alţi vizitatori sau cu personalul muzeului, excursiile, spectacolele de teatru adecvate vârstei copiilor, serbările, ca modalitate de exprimare creativă a copiilor, parteneriatele cu alte clase din şcoală sau din alte şcoli în scopul realizării unor proiecte simple cu conţinut moral-civic.

Curriculumul pentru grupa pregătitoare este supus dezbaterii publice timp de două săptămâni, începând din 1 martie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici