Cea mai scazută temperatură din această iarnă, în România: -26 de grade

Cea mai scăzută temperatură din ţară s-a înregistrat, duminică, la Miercurea Ciuc, unde au fost minus 26 de grade Celsius în aer şi aproape minus 30 de grade la sol.

1232 afișări
Imaginea articolului Cea mai scazută temperatură din această iarnă, în România: -26 de grade

Cea mai scazută temperatură din această iarnă, în România: -26 de grade (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit meteorologilor, această temperatură a fost înregistrată duminică dimineaţă la ora 8.00

"Scăderea de temperatură a fost bruscă, având în vedere că în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 01.00, a fost minus un grad, în următoarele şase ore temperatura a coborât până la minus 14 grade, iar astăzi a fost mai rece cu 12 grade faţă de sâmbătă la aceeaşi oră", a declarat meteortologul Tanko Karoly de la staţia meteorologică din Miercurea Ciuc.

Duminică în toate localităţile din Harghita a fost ger, cu minime de minus 25,3 grade Celsius la Joseni şi minus 22 de grade în aer la Topliţa, în vreme ce temperatura resimţită la sol a fost de minus 29 de grade Celsius.

În Pasul Bucin, valoarea minimă înregistrată duminică dimineaţă a fost de minus 8 grade Celsius şi, chiar dacă nu a mai nins, stratul de zăpadă măsoară 40 de centimetri în zonă.

Meteorologul Tanko Karoly a mai spus că ultima noapte a anului va fi la fel de rece, cu valori termice de până la minus 23 de grade Celsius în depresiunile din sud-estul Transilvaniei, cerul va fi senin, iar precipitaţiile vor lipsi.

Minima absolută a lunii decembrie în Harghita, de minus 33 de grade Celsius, a fost consemnată în anul 1998. Temperatura maximă a lunii decembrie a fost de 16,8 grade Celsius şi s-a înregistrat în 1989 la Miercurea Ciuc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici