Cererea de numire a Monicăi Şerbănescu la DNA, înregistrată la CSM

Cererea ministrului Justiţiei de numire a Monicăi Şerbănescu în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost înregistrată, marţi, la Consiliul Superior al Magistraturii, au comunicat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

16 afișări
Imaginea articolului Cererea de numire a Monicăi Şerbănescu la DNA, înregistrată la CSM

Monica Şerbănescu

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se va întruni în 4 septembrie, dată la care ar putea fi luată în discuţie propunerea ministrului Justiţiei Cătălin Predoiu în ceea ce o priveşte pe Monica Şerbănescu.

În urmă cu o săptămână, ministrul Justiţiei Predoiu anunţa că propune pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pe procurorul Monica Şerbănescu, iar pe Daniel Morar pentru postul de Înalt Reprezentant al Ministerului Justiţiei la Bruxelles sau pentru cel de adjunct al DNA. Daniel Morar a refuzat ambele propuneri.

Potrivit legii, ministrul Justiţiei propune numirea procurorilor şefi, CSM emite un aviz consultativ - după audierea celor desemnaţi -, însă preşedintele ţării decide asupra numirii acestora.

În aceeaşi zi, în 11 august, procurorul general al României, Codruţa Kovesi, l-a delegat pe Daniel Morar pentru încă trei luni în funcţia de procuror şef al DNA, timp în care se aşteaptă numirea noul şef al Direcţiei.

Luni, surse oficiale au precizat, pentru MEDIAFAX, că cererea ministerială de numire a lui Şerbănescu nu a ajuns la CSM, iar ministrul Predoiu se află în vacanţă.

La scurt timp, Ministerul Justiţiei (MJ) a comunicat faptul că, "din informaţiile pe care le deţine", Consiliul Superior al Magistraturii "urma să se întrunească în data de 21 august pentru a analiza contestaţiile depuse de către candidaţii înscrişi la admiterea în Institutul Naţional al Magistraturii, aşa cum rezultă din anunţul postat pe site în data de 12 august".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici