Cinci adolescenţi, dintre care două fete, au tâlhărit un bătrân în propria lui casă în Focşani. Suma pe care au luat-o

Cinci persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani sunt bănuite că au tâlhărit un bătrân în propria lui casă. Printre cei anchetaţi sunt şi două fete. Victima în vârstă de 77 de ani a fost ameninţată şi a reclamat furtul sumei de 950 de lei.

454 afișări
Imaginea articolului Cinci adolescenţi, dintre care două fete, au tâlhărit un bătrân în propria lui casă în Focşani. Suma pe care au luat-o

Cinci adolescenţi, dintre care două fete, au tâlhărit un bătrân în propria lui casă în Focşani. Suma pe care au luat-o

Cei cinci tineri au vârste cuprinse între 15 şi 19 ani şi sunt din Focşani. Ei sunt bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată fiind cercetaţi într-un dosar penal deschis de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Focşani.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii aprilie, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta unui imobil din Focşani, unde l-ar fi agresat fizic şi ameninţat cu acte de violenţă pe proprietarul locuinţei, un bărbat de 77 de ani, ulterior sustrăgând suma de 950 lei.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore cinci tineri, trei băieţi şi două fete, bănuiţi de săvârşirea faptei.

Ulterior, instanţa de judecată a emis pe numele a patru dintre tinerii în cauză mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Totodată, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de un tânăr de 16 ani, acesta având obligaţia de a nu părăsi municipiul Focşani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici