Cinci studenţi de la Academia Tehnică Militară au fost răniţi într-o explozie - Mediafax

Cinci studenţi de la Academia Tehnică Militară au fost răniţi într-o explozie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă că cinci studenţi de la Academia Tehnică Militară au fost răniţi, miercuri, de declanşarea accidentală a unui dispozitiv pirotehnic, în timp ce susţineau colocviul la specialitatea Sisteme de armament.

5835 afişări
Imaginea articolului Cinci studenţi de la Academia Tehnică Militară au fost răniţi într-o explozie

Cinci studenţi de la Academia Tehnică Militară au fost răniţi într-o explozie (Imagine: Andreea Alexandru / Mediafax Arhiva Foto)

Unul dintre răniţi este internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, în timp ce ceilalţi patru sunt trataţi în regim ambulatoriu.

"Starea studentului rănit este stabilă, fiind internat la Secţia de Chirurgie Plastică şi microchirurgie reconstructivă în vederea continuării tratamentului de specialitate. Incidentul este cercetat de o comisie de specialişti numită de comandantul academiei", transmite Ministerul Apărării.

Citeşte şi:Cea mai mare miză a creşterii economice de 5,2% asumată de noul Guvern. Unde se vor duce cei 2,5 miliarde de euro bani noi care vor intra în consum

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici