Ciocan spune că nu a fost sancţionat. Poliţia Capitalei şi-a schimbat maniera tehnică de comunicare

Poliţia Capitalei a renunţat la a mai comunica informaţii jurnaliştilor cu ajutorul unui robot telefonic care-i apela pe cei acreditaţi pe lângă instituţie, în schimb urmând să transmită, zilnic, un comunicat de presă cu o sinteză a evenimentelor.

31 afișări
Imaginea articolului Ciocan spune că nu a fost sancţionat. Poliţia Capitalei şi-a schimbat maniera tehnică de comunicare

Ciocan spune că nu a fost sancţionat. Poliţia Capitalei şi-a schimbat maniera tehnică de comunicare (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că aceasta este singura schimbare făcută la nivelul Biroului de presă al Poliţiei Capitalei, pe care-l şi conduce, dezminţind informaţiile legate de o eventuală sancţiune primită.

Mai multe instituţii de presă au informat, miercuri, că Ciocan ar fi fost sancţionat prin interzicerea dreptului de a mai da declaraţii presei pentru o perioadă de şase luni. Motivul sancţiunii, potrivit surselor citate, ar fi fost declaraţiile făute de el în contextul scandalului în care a fost implicat fiul senatorului Plăcintă. Cu acea ocazie, Ciocan a recomandat cetăţenilor Bucureştiului să evite să se implice în vreo altercaţie de stradă, atunci când sunt martori la aşa ceva.

Ciocan însă a susţinut că nu a fost sancţionat.

El a indicat modalităţile de sancţionare a poliţiştilor, prevăzute în Legea 360 privind statutul acestora: mustrarea verbală, retrogradarea, reducerea salariului pe o perioada de la una la trei luni sau destituirea din funcţie. Totodată, potrivit lui Ciocan, în poliţie nu există funcţia de purtător de cuvânt, aceasta fiind o atribuţie, astfel că purtătorul de cuvânt nu poate fi sancţionat prin modalităţi "specifice", precum interzicerea comunicării cu presa.

Ciocan a declarat că se află în continuare la conducerea biroului de presă al Poliţiei Capitalei, însă a arătat că şeful instituţiei, chestorul Lucian Guran, este cel care decide "ieşirile în mass-media ale angajaţilor" din subordine.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici