Ciolacu: Reconstrucţia Ucrainei se va face în primul şi în primul rând prin huburile din România

Reconstrucţia Ucrainei se va face prin huburile care vor fi deschise în România, a declarat premierul Marcel Ciolacu, prezent marţi pe şantierul Autostrăzii Moldova.

337 afișări
Imaginea articolului Ciolacu: Reconstrucţia Ucrainei se va face în primul şi în primul rând prin huburile din România

Ciolacu: Reconstrucţia Ucrainei se va face în primul şi în primul rând prin huburile din România

„Moldova va avea, în sfârşit, autotostradă. În acest moment nu mai poate opri nimeni acest proiect. Este evident că va duce la un echilibru de dezvoltare între regiunile istorice ale României. Îmi pare rău pentru cei care au fost până acum că n-au reuşit să deblocheze Moldova”, a spus premierul.

Acesta a atras atenţia şi asupra unui tronson unde se înregistrează probleme.

„Mai avem un tronson, parcă al trelea, până în Buzău, unde încă anumite instituţii ale statului se joacă. Sper ca alte instituţii ale statului să mă informeze, ca şi prim-ministru, de fapt ce se întâmplă acolo, pentru că nimeni nu răspunde când se pierd bani europeni sau când avem întârzieri. Am spus, cred că aceşti domni de prin aceste instituţii este cazul să se uite un pic pe fereastră şi să vadă foarte clar că vremurile şmecheriei s-au cam terminat. A stagnat suficient România stând după ei, după anumite economice, nu interese ale României”, a declarat Ciolacu.

Acesta a spus că lucrările vor continua.

„Sper să continuăm, pe urmă Paşcani-Siret, să închidem tot tronsonul pentru că îndiferent dacă am dori noi sau nu am dori noi reconstrucţia Ucrainei se va face în primul şi în primul rând prin huburile care se vor constitui pe teritoriul României, este traseul cel mai scurt, cum s-a făcut de altfel şi la tranzit, şi automat va aduce investiţii majore în zona Moldovei, şi nu numai, şi în sudul ţării”, a adăugat şeful Guvernului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici