Circulaţia autovehiculelor pe podul de la Giurgiu, restricţionată timp de patru ore noaptea

Circulaţia autovehiculelor pe Podul Dunării de la Giurgiu - Ruse va fi restricţionată, în perioada 28 - 31 august, timp de patru ore noaptea. Se efectuează lucrări de reparaţii urgente la rosturile şi panourile de beton ale podului, pe secţiunea bulgară.

257 afișări
Imaginea articolului Circulaţia autovehiculelor pe podul de la Giurgiu, restricţionată timp de patru ore noaptea

Circulaţia autovehiculelor pe podul de la Giurgiu, restricţionată timp de patru ore noaptea

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, intenţionează să călătorească sau să tranziteze Republica Bulgaria că, în perioada 28 - 31 august 2023, circulaţia autovehiculelor pe Podul Dunării de la Giurgiu - Ruse va fi restricţionată timp de patru ore noaptea, în intervalul orar 22:00 - 02:00. Suspendarea temporară a circulaţiei este cauzată de necesitatea realizării unor lucrări de reparaţii urgente la rosturile şi panourile de beton ale podului, pe secţiunea bulgară. Pe durata restricţiei, circulaţia rutieră pe pod a tuturor tipurilor de vehicule va fi suspendată pe ambele sensuri”, potrivit unui comunicat de presă.

Toţi cei interesaţi, persoane fizice şi firme de transport, pot obţine informaţii cu privire la regimul vamal, la intrarea în R. Bulgaria dinspre R. Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în R. Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei "Vămi" din Bulgaria - www.customs.bg; cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL de pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare de pe site-ul www.mvr.bg – link https://www.mvr.bg.gdgp; cu privire la starea vremii de pe site-ul www.weather.bg; cu privire la starea actuală a drumurilor de pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina web a Agenţiei „Infrastructura Rutieră" – www.api.bg şi non-stop de la numărul de telefon +35970013020.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici