Ciucă şi Ciolacu, mesaje de condoleanţe după moartea lui David Sassoli

Premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, transmit mesaje de condoleanţe după decesul preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli.

511 afișări
Imaginea articolului Ciucă şi Ciolacu, mesaje de condoleanţe după moartea lui David Sassoli

„Europenii au pierdut un lider dedicat valorilor democratice şi un constructor devotat al Europei Unite. În numele meu şi al Guvernului transmit sincere condoleanţe familiei Preşedintelui Parlamentului European, omului politic şi jurnalistului David Sassoli”, a scris Ciucă pe Twitter.

„Sunt profund întristat de moartea subită a lui David Sassoli. Am pierdut un prieten şi un susţinător puternic al #Romania şi al unei Europe sociale. Condoleanţe celor dragi lui”, a scris şi Ciolacu.

Sassoli a murit marţi la spitalul din oraşul italian Aviano, conform informaţiilor comunicate dpa de purtătorul său de cuvânt, Roberto Cuillo.

Luni, Parlamentul European a confirmat că David Sassoli a fost internat pe 26 decembrie „din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar".

Pe Twitter, Cuillo a precizat că locul şi data la care vor avea loc funeraliile vor fi comunicate în următoarele ore.

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, era spitalizat în Italia din 26 decembrie, din cauza unor complicaţii „grave" şi a anulat toate activităţile oficiale, anunţa luni Biroul acestuia, citat de site-ul Politico.eu.

„Această spitalizare a fost necesară din cauza unei complicaţii grave, generată de o disfuncţie a sistemului imunitar. Drept rezultat, toate activităţile oficiale ale preşedintelui Parlamentului European au fost anulate", a comunicat Biroul acestuia.

În septembrie 2021, David Sassoli a fost internat într-un spital din Strasbourg, din cauza unei forme severe de pneumonie. Timp de două luni, David Sassoli nu şi-a pot îndeplini atribuţiile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici