Şi în Cluj a fost depăşită rata de infectare de 3 la mia de locuitori. Prefect: Vedem cum evoluează şi luăm decizii

  • Clujul a depăşit, luni, rata de infectare de 3 la mia de locuitori
  • Prefectul Mircea Abrudean a transmis că situaţia trebuie evaluată luând în calcul mai mulţi factori, înainte de trecerea la scenariul roşu.
15117 afișări
Imaginea articolului Şi în Cluj a fost depăşită rata de infectare de 3 la mia de locuitori. Prefect: Vedem cum evoluează şi luăm decizii

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj va fi întrunit marţi, după ce, luni, rata de infectare a ajuns la 3,02 la mia de locuitori. Prefectul Mircea Abrudean a spus că incidenţa se referă doar la populaţia rezidentă, fără a lua în calcul numărul mare de studenţi.

„Deocamdată vorbim de 3,02, în condiţiile în care ne raportăm doar la populaţia rezidentă pe baza datelor de la Evidenţa Persoanelor. Totuşi, avem un număr foarte mare de studenţi în Cluj-Napoca, precum şi alte persoane care activează aici şi nu sunt înregistrate în evidenţe. Vedem cum evoluează cifrele mâine (marţi – n.r.) şi luăm deciziile care se impun cu siguranţă”, a spus Abrudean.

Măsurile care ar putea fi luate după depăşirea coeficientului de infectare într-o perioadă de 14 zile presupun: trecerea pe scenariul 3 la unităţi de învăţământ preuniversitar, masca obligatorie în toate spatiile deschise, închiderea restaurantelor şi cafenelelor la interior (rămânând deschise terasele şi delivery sau take away), închiderea activităţilor de jocuri de noroc si închiderea programului cu publicul pentru cinematografe şi instituţiile de cultură.

Prefectura are la dispoziţie 48 ore de la depăşirea pragului de incidenta pentru a lua măsuri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici