Cocaină vîndută cu 1.000 de lei doza consumatorilor din Constanţa

Cinci persoane au fost reţinute, fiind acuzate că au vândut droguri de mare risc consumatorilor din Constanţa, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa.

1962 afișări
Imaginea articolului Cocaină vîndută cu 1.000 de lei doza consumatorilor din Constanţa

Sursa foto: diicot.ro

Procurorii DIICOT Constanţa au dispus, în două cauze penale, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a cinci persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc, respectiv trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

În prima cauză, s-a reţinut că pe parcursul anului 2023 un inculpat a comercializat, în mod repetat, diferite cantităţi de canabis (drog de risc), către consumatori din judeţul Constanţa pentru sume cuprinse între 250 şi 300 lei.

În cea de a doua cauză, s-a stabilit pe baza probelor administrate că în cursul anului 2023 un număr de 4 inculpaţi au intermediat sau comercializat direct cantităţi de drog de mare risc (cocaină) cu preţul de 1.000 lei pentru o doză.

Din cercetările efectuate a mai rezultat că un alt inculpat a depozitat şi ambalat pentru vânzare, cantitatea de 327,12 grame 2-MMC (substanţă cu efect psihoactiv).

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate cantităţile de 327,12 grame 2-MMC (substanţă cu efect psihoactiv), 3,22 grame rezină de canabis (drog de risc), un pistol, un cântar electronic de precizie, mai multe plicuri din plastic tip ziplock, precum şi alte mijloace de probă.

Ulterior, în zilele de 18 şi 19 decembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa a dispus arestarea preventivă a patru dintre inculpaţi şi măsura arestului la domiciliu faţă de cel de-al cincilea.

Totodată, procurorii DIICOT Constanţa au formulat propunere de arestare preventivă în lipsă pentru un inculpat care se sustrage urmăririi penale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici