Cod galben de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de 38 de grade Celsius în următoarele 3 zile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare cod galben de caniculă, în vigoare pentru cea mai mare parte a ţării. Meteorologii anunţă alte trei zile de caniculă, de duminică până marţi, cu temperaturi de 38 de grade.

1265 afișări
Imaginea articolului Cod galben de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de 38 de grade Celsius în următoarele 3 zile

Meteorologii anunţă alte trei zile de caniculă, cu temperaturi de 38 de grade

Potrivit ANM, valul de căldură va pesista şi se va intensifica îndeosebi în cursul zilelor de luni şi marţi în toate zonele de câmpie şi de podiş, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime, cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei, se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade, mai ridicate până spre 37 - 38 de grade, duminică în sud-vestul ţării, iar luni şi marţi în vest, nord-vest şi local în sud.

Pe arii restrânse, nopţile vor fi tropicale, cu temperaturi minime care nu vor coborî sub 20 de grade.

Sâmbătă, în sud şi vest disconfortul termic va fi ridicat şi pe spaţii restrânse va fi caniculă.

Prognoză specială pentru Capitală: Patru zile de caniculă, cu 35 - 36 de grade

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o prognoză specială pentru Capitală, meteorologii avertizând că bucureştenii vor avea parte de caniculă până marţi inclusiv, cu temperaturi maxime de 35 - 36 de grade.

Valul de căldură va pesista şi se va intensifica îndeosebi în cursul zilelor de luni (12 august) şi marţi (13 august), când disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Sâmbătă (10 august) şi duminică (11 august), temperatura maximă va fi de 34 - 35 de grade, iar luni (12 august) şi marţi (13 august), va fi de 35 - 36 de grade.

Temperatura minimă va fi cuprinsă între 18 şi 22 de grade.

Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Taguri:
caniculă,
meteo,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici