Cod galben de inundaţii în Harghita, până la sfârşitul zilei

Râuri mici şi afluenţii Oltului mijlociu din judeţul Harghita sunt sub cod galben de inundaţii, până la ora 24.00, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA).

163 afișări
Imaginea articolului Cod galben de inundaţii în Harghita, până la sfârşitul zilei

Cod galben de inundaţii în Harghita, până la sfârşitul zilei (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

Hidrologii atenţionează că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe unele râuri mici şi pe afluenţii Oltului mijlociu din judeţul Harghita, ca urmare a precipitaţiilor cu caracter totenţial înregistrate în ultimele ore şi a precipitaţiilor prognozate pentru următoarele ore.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe râurile din bazinul hidrografic Homorod, se mai spune în atenţionarea INHGA.

Meteorologii au emis atenţionări de cod galben de ploaie pentru jumătatea sudică, nordul şi vestul judeţului Harghita, unde se semnalează descărcări electrice, averse de ploaie ce pot depăşi 25 l/mp, grindină de dimensiuni medii şi intensificări ale vântului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici