Cod galben de inundaţii pe râurile din 20 de judeţe din vest şi centru

Hidrologii au instituit cod galben de inundaţii pe râurile din 20 de judeţe din vestul şi centrul ţării, unde de vineri după-amiază până duminică la ora 16.00 se pot produce creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie.

24 afișări
Imaginea articolului Cod galben de inundaţii pe râurile din 20 de judeţe din vest şi centru

Cod galben de inundaţii pe râurile din 20 de judeţe din vest şi centru

Potritivit avertizării emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, având în vedere situaţia hidrologică actuală şi precipitaţiile prognozate, începând de vineri, ora 16.00 şi până duminică, la aceeaşi oră, pe râurile din bazinele hidrografice Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt şi Argeş se pot produce creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie, precum şi scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efect de inundaţii locale.

Astfel, hidrologii au instituit cond galben pe râurile Tur, Someşul Mare şi afluenţi ai acestuia, Lăpuş (cu afluenţii Firiza, Cavnic, Suciu), Someşul Mic (cu afluenţii Someşul Cald, Gadalin, Aghireş, Luna, Fizeş), pe Crasna, în bazinele superioare şi mijlocii ale râurilor Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb (în amonte de Gurahonţ), Arieş, Târnava Mică şi Târnava Mare, Strei şi afluenţi ai acestuia, Bega Veche, Bega, Timişul superior şi afluenţi, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Jiul superior şi mijlociu (cu afluenţii săi), Oltul superior (cu afluenţii Homorodul Mare, Homorodul Mic, Râul Negru, Covasna, Baraolt, Varghiş, Şercaia), afluenţii Oltului inferior, precum şi pe afluenţii Argeşului - cursul superior, din zona de deal şi munte, aferente judeţelor Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Mureş, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Harghita, Covasna, Braşov, Vâlcea, Olt şi Argeş.

Hidrologii menţionează că aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor cuprinse în avertizare.

Şi meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi şi vijelii pentru 17 judeţe din jumătatea de vest a ţării, valabilă de vineri, ora 15.00, până sâmbătă, ora 20.00.

Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de vineri după-amiază şi până sâmbătă seara instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile din jumătatea de vest a ţării, unde vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 de litri pe metru pătrat şi izolat - în special în Banat şi Oltenia - 60-70 de litri pe metru pătrat.

Judeţele avertizate cu cod galben sunt Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Hunedoara, Sibiu, Alba, Mureş, Cluj, Bihor, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare şi Maramureş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici