Codul galben pentru râurile din Timiş, extins până duminică dimineaţă

Autorităţile din judeţul Timiş au fost avertizate, vineri, asupra faptului că ameninţarea cu cod galben referitoare la creşterile debitelor râurilor Timiş, Bârzava şi Moraviţa până la depăşirea cotelor de atenţie se prelungeşte până duminică dimineaţă, date fiind ploile prognozate.

47 afișări
Imaginea articolului Codul galben pentru râurile din Timiş, extins până duminică dimineaţă

Codul galben pentru râurile din Timiş, extins până duminică dimineaţă (Sursa: www.inhga.ro)

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), avertizarea de miercuri ce viza râurile Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna şi afluenţii acestora - valabilă de miercuri după-amiază şi până joi seară şi care prognoza creşteri "importante" de debite şi posibila depăşire a cotelor de atenţie - s-a prelungit într-o primă fază până vineri la prânz doar în Timiş. Date fiind ploile prognozate de meteorologi, specialiştii ANAR au dispus, vineri, prelungirea şi extinderea avertizării cu cod galben până duminică dimineaţă.

Prelungirea avertizării vizează creşteri de debite şi niveluri pe râurile din Banat şi Crişana.

Conform documentului citat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, ca urmare a ploilor prognozate, "se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie pe unele râuri din bazinele Crişul Alb, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera şi Cerna situate în judeţele Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş-Severin".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici