Concurs tensionat în învăţământul doljean. „Directoarea-aragaz”, ajunsă inspector, acuzată de ostilitate faţă de candidaţi

Candidaţii la proba orală a concursului de ocupare a posturilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul Dolj o reclamă pe inspectoarea Zoia Ciciu.

16743 afișări
Imaginea articolului Concurs tensionat în învăţământul doljean. „Directoarea-aragaz”, ajunsă inspector, acuzată de ostilitate faţă de candidaţi

Foto: Zoia Ciciu

Zoia Ciciu, o fostă directoare de grădiniţă care în 2016 a picat examenul de director, fiind instalată fără concurs pe postul de inspector şcolar pentru educaţie timpurie, este reclamată de mai mulţi candidaţi care au trecut cu brio proba scrisă a concursului de ocupare a posturilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul Dolj.

Respectivii se plâng că sunt trataţi cu ostilitate şi că nu primesc Planul de Dezvoltare al Instituţiilor (PDI) şcolare unde vor să candideze şi, astfel, nu-şi pot face strategia pentru proba următoare, care începe luni. Prin acest comportament, inspectoarea „triază” candidaţii.

Contactată, Zoia Ciciu s-a apărat spunând că n-are niciun amestec şi că planul respectiv trebuie solicitat de candidaţi. A recunoscut că în 2016 a picat un concurs pentru ocuparea postului de director, dar „asta nu înseamnă că nu evoluăm. Totuşi, am stat patru ani şi jumătate la grădiniţa respectivă. Nu rezistam, dacă nu făceam treabă”.

A cumpărat aragaz de 2.400 de euro cu 9.000 de euro

Ciciu a avut „meci” şi cu un fost administrator al grădiniţei „Phoenix”, unde era directoare. „Am refuzat să fac abuzuri, m-a dat afară, am acţionat-o în judecat şi am câştigat. Totul a început de la faptul că grădiniţa a dorit să cumpere cu 9.000 de euro un aragaz care costa 2.400 de euro. Asta era în 2013. Eu am refuzat să semnez devizul. I-am spus că nu pot să fac aşa ceva.

Apoi, dânsa n-a făcut licitaţie şi a dat contractul cu încredinţare. Am fost dat afară şi am câştigat la Curtea de Apel. Înaintea mea, grădiniţa a avut alţi 4 administratori. Femeia habar n-are de nimic, profesional vorbind. A scăpat de dosar printr-o făcătură, s-a dat NUP, făcându-se referire la administratorul din 2014, deşi fapta s-a petrecut în 2013”, ne-a declarat Adrian Preda, de la Grădiniţa Phoenix, unde Zoia Ciciu a fost directoare.

Soţul femeii lucrează în Poliţia şi deţine o funcţie importantă într-un sindicat al poliţiştilor din Dolj (Sindicatul Poliţiştilor Dolj).

Mediafax.ro a solicitat un punct de vedere de la minister şi de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. Purtătoarea de cuvânt a ISJ, Nicoleta Liţoiu, a cerut un timp de analiză, apoi a revenit precizând că inspectoarea nu va face parte din comisie, la concursul de luni, în timp ce ministerul a primit solicitarea redacţiei şi urmează să emită un răspuns.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici