Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Florian Stoian, a declarat pentru MEDIAFAX, că răniţii sunt într-o stare bună, arsurile de pe membre şi de pe faţă sunt în unele cazuri de gradul doi, dar explozia nu a produs arsuri ale căilor respiratorii.
Leziunile nu le pun viaţa în pericol, dar cei patru răniţi vor rămâne internaţi, sub supravegherea medicilor, maximum zece zile pentru a nu se ivi complicaţii.
Cel de-al cincilea muncitor care a fost rănit în explozie are leziuni uşoare şi nu a necesitat internarea.
Cinci muncitori au fost răniţi, vineri seară, în urma unei explozii produse în sala de maşini a platformei de foraj marin Saturn, din Marea Neagră. Potrivit unor surse portuare, explozia a avut loc în jurul orei 19.00 şi s-a produs în momentul în care cei cinci muncitori făceau lucrări de reamplasare a unui motor producător de energie.