Contrabandă cu produse petroliere. Procurorii fac percheziții la sediile unor firme și la un operator portuar
Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc la sediile unor persoane juridice, printre care și un operator portuar, precum și la domiciliile unor persoane fizice din municipiul București și din județele Ilfov, Constanța, Prahova, Buzău, Bacău, Galați, Cluj și Bihor.
În acest caz se fac cercetări in rem privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate și evaziune fiscală.
Din cercetări au rezultat suspiciuni cu privire la faptul că, începând cu anul 2022, s-ar fi constituit, în jurul a două companii de export înmatriculate în țări din Europa, o grupare infracțională organizată, care ar acționa și în prezent. Aceasta ar fi pus în practică un mecanism sofisticat de contrabandă transfrontalieră cu produse petroliere, folosind la autoritatea vamală documente falsificate sau inexacte cu privire la cantitățile de produse importate, precum și infrastructura și facilitățile unui terminal petrolier deținut de o companie cu capital majoritar de stat.
Procurorii arată că utilizarea unor documente inexacte privind cantitățile de marfă importate au generat, pe de o parte, premisele distorsionării pieței produselor petroliere – întrucât societăți intermediare importatoare, relativ mici ca infrastructură, au realizat profituri disproporționat de mari în raport cu operatori care dețin capacități semnificative de rafinare, producție și distribuție, iar pe de altă parte ar fi creat condițiile propice comiterii unor acte de evaziune fiscală, prin omisiunea totală sau parțială a înregistrării în contabilitate a operațiunilor și a veniturilor obținute din vânzarea motorinei importate, cât și prin evidențierea unor cheltuieli fără fundament economic ori a unor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale datorate statului.
„Practici de acest tip au fost facilitate de faptul că importatorii români au operat cu coduri de acciză de tip
Sunt făcute verificări cu privire la un număr 11 firme care au importat motorină în perioada 2022-2025.