Controale RAR. Aproape jumătate dintre vehiculele verificate au deficienţe periculoase

Aproape jumătate dintre vehiculele verificate în trafic anul trecut de către RAR aveau deficienţe tehnice majore sau periculoase. Probleme la frâne au fost găsite la 5,71% dintre vehicule.

261 afișări
Imaginea articolului Controale RAR. Aproape jumătate dintre vehiculele verificate au deficienţe periculoase

Controale RAR. Aproape jumătate dintre vehiculele verificate au deficienţe periculoase

Anul trecut, Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, 76.440 de vehicule.

Inspectorii RAR au constatat că 45,04% dintre acestea aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.

Cele mai multe neconformităţi au fost constatate la instalaţia electrică de iluminare-semnalizare (27,62%), emisiile poluante (22,65%), punţi, jante, anvelope şi suspensie (13,86%), vizibilitate (12,6%) şi şasiu şi elemente ataşate şasiului (11,85%).

Neconformităţi la sistemul de frânare au fost depistate la 5,71% dintre vehiculele controlate şi în 1,75% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie.

De asemenea, s-au identificat deficienţe din sfera poluării la aproximativ 6.000 de vehicule (7,86%) dintre cele controlate.

Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecţiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi şi fuzete. Astfel, au considerat că 5.262 de vehicule prezentau pericol iminent de accident.

Aproximativ 3% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice - ITP fals, expirat sau anulat.

Au fost date 25.690 de sancţiuni, au fost retrase 21.854 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 264 de vehicule şi 408 ITP-uri au fost anulate.

În Bucureşti şi judeţul Ilfov au fost verificate, tot anul trecut, 4.887 de vehicule. Dintre acestea, 78,6% prezentau diferite neconformităţi tehnice sau legate de acte şi 1.200 (24,56%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 18,93% din cazuri s-au constatat deficienţe din sfera poluării, 11,58% aveau probleme legate de identificare şi 4,89% aveau ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în această regiune au fost aplicate 3.571 de amenzi contravenţionale şi au fost retrase 3.207 certificate de înmatriculare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici