Termenul iniţial al controlului Inspecţiei Judiciare la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a fost 11 august, însă acesta a fost prelungit până în 25 august. După finalizarea verificării, inspectorii vor redacta concluziile până pe 15 septembrie, iar pe 6 octombrie, cel târziu, documentul va ajunge în plenul CSM.
„Ministrul Justiţiei are două căi de a face un control de fond la Ministerul Public. Pe de o parte, ministrul, prin ordin poate să numească procurorii, obiectivele controlului şi graficul. O altă procedură la care eu am apelat a fost aceea de a mă adresa Inspecţiei Judiciare, solicitând ca în planul lor de măsuri să aibă o astfel de abordare. Inspecţia Judiciară a stabilit graficul de efectuare a controlului, a hotărât care este componenţa comisiei, a stabilit care sunt obiectivele controlului. Eu am făcut doar scrisoarea de solicitare a evaluării, a controlului de fond, care nu fusese de 10 ani de zile. Eu am auzit că au fost 176 de controale, dar sunt din alea punctuale. Eu vorbesc de managementul de fond al insituţiei. Eu am trimis scrisoarea. Inspecţia Judiaicră a prins-o în programul de măsuri de control, a stabilit componenţa comisiei, graficul, obiectivele”, a spus, la începutul lunii august,Tudorel Toader.
Inspecţia Judiciară a demarat, în 17 iulie, verificările la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca urmare a solicitării ministrului Justiţiei privind verificarea eficienţei manageriale de la DNA şi Parchetul General.
Citeşte şi: Circulaţia pe podul Calafat-Vidin este întreruptă pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii. Când se va relua traficul
Citeşte şi: Premierul Mihai Tudose: Până la a vorbi de legile Justiţiei, e cale lungă. Decizia, în funcţie de poziţia românilor
Citeşte şi: Bărbat, reţinut după ce a încercat să convingă o fetiţă de 12 ani să se sinucidă şi să îşi omoare părinţii
Citeşte şi: Un bărbat a murit şi altul e rănit grav după ce un mal de pământ s-a surpat în timpul unor lucrări
Citeşte şi: Peste 100 de migranţi, între care 42 de copii, găsiţi de poliţişti într-o pensiune din Timişoara
Citeşte şi: VIDEO | Voucherele pentru biciclete: Mulţi aplicanţi online n-au fost înregistraţi de Primăria Capitalei