Copiii instituţionalizaţi au cu 20% mai puţin pentru hrană, suma nu se reduce pentru deţinuţi

Ordonanţa de Urgenţă 55/2010 reduce cu 20 la sută sumele alocate pentru hrana copiilor instituţionalizaţi sau a persoanelor cu handicap, însă execeptează de la această diminuare bugetul pentru hrana persoanelor private de libertate.

48 afişări

Imaginea articolului Copiii instituţionalizaţi au cu 20% mai puţin pentru hrană, suma nu se reduce pentru deţinuţi

Copiii instituţionalizaţi au cu 20% mai puţin pentru hrană, suma nu se reduce pentru deţinuţi (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Articolul III, alineatul 1 din OUG 55/2010 privind unele măsuride reducere a cheltuielilor publice prevede că autorităţile şiinstituţiile publice precum ministerele, celelalte organe despecialitate ale administraţiei publice centrale, alte autorităţipublice, autorităţi administrative autonome sau instituţiile dinsubordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat,vor diminua cu 20 la sută cheltuielile cu bunurile şiserviciile aprobate în buget, programate pentru a douajumătate a anului 2010 şi rămase de executat.

În schimb, alineatul 2 stabileşte că fac excepţie de la aceastăregulă o serie de cheltuieli, precum cele pentrutransmiterea pensiilor şi altor forme de asistenţăsocială, dar şi pentru plata serviciilor medicale,medicamentele, dispozitivele medicale şimaterialele sanitare, reparaţiile şi reabilitările pentruşcoli.

De asemenea, a fost exceptată de la reducerea cu 20% şi sumapentru hrana persoanelor private de libertate, darnu şi cea pentru copiii din sistemul de protecţiesau pentru persoanele cu handicap şi vârstniciiinstituţionalizaţi.

Actul normativ prevede că reducerile de cheltuieli bugetare sevor realiza în trimestrele trei şi patru din acest an, luându-se careferinţă cheltuielile aprobate prin bugetul pe anul 2010 învigoare la data publicării acestei ordonanţe de urgenţă rămase deexecutat în trimestrele respective.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
OUG ,
REDUCERI ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.